16 noiembrie, zi aniversară în industria securității private din România
Cu ocazia aniversării a 20 de ani de activitate, Patronatul Serviciilor de Securitate a organizat
- Conferinta “Rolul securității private în contextul noilor riscuri globale”
- Gala “20 de Ani de Excelență”
“Rolul securității private în contextul noilor riscuri globale”
Aniversarea desfășurată sub deviza „20 de ani de Excelență” a fost găzduită de Pentagon Events în cadrul căreia, invitați de marcă, înalți funcționari din ministerele de resort, membri ai comisiilor de apărare și ordine publică din Senat și Camera Deputaților, reprezentanți ai organizațiilor non guvernamentale și profesionale, cât și alți reprezentanți din mediul academic, mediul de afaceri, antreprenori și manageri, au conturat, analizând prin prisma evoluțiile geo politice, sociale și economice actuale, câteva idei principale privind evoluția și posibilele schimbări în domeniul securității private.
Printre invitati:
- Bogdan Despescu, Chestor General de Politie, Secretar de Stat, Ministerul Afacerilor Interne
- G-ral Mircia Chelaru, Senator, Parlamentul Romaniei
- Andrei Razvan Lupu, Deputat , Parlamentul Romaniei
- Sorin Chirita, Presedinte, Asociatia Pentru Dezvoltare Regionala si Politici Europene
- Florin Sergiu Dobrescu, Secretar de Stat, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale
- Florian Bichir, Prof.Conf., Universitatea Nationala de Aparare “Carol I”
- Catalin Netcu, Regional Security, Emerson Europa, Africa si Irak
Gală aniversară “20 de Ani de Excelență”
Gală aniversară “20 de Ani de Excelență”
Ziua a fost încheiată printr-o Gală aniversară “20 de Ani de Excelență” în cadrul căreia au fost premiate companii de securitate și companii de servicii private pentru situații de urgență, clasate în TOP 100 Firme de Paza si Protectie, respectiv TOP 50 Firme Private de Pompieri, dar și manageri care, prin activitatea lor, au adus contribuții deosebite în dezvoltarea domeniului nostru.
Au mai fost acordate premii:
- pentru manageri de securitate de succes
- initiative de securitate si training
- management si antreprenoriat feminin
- management si antreprenoriat sub 35 de ani, next generation in securitate
- responsabilitate sociala
- cel mai mare angajator din domeniul de Securitate
- cel mai mare angajator din domeniul Pompieri Privati
- dezvoltare teritoriala
- fostilor presedinti ai PSS, membrilor fondatori si membrilor activi ai Patronatului Serviciilor de Securitate
Conferința și premierea din cadrul Galei au fost transmise LIVE pe canalele de social media, pe site ul Patronatului și al partenerului “Securitate în România”, autor al celor două Topuri.