Masuri PSI in cazul evenimentelor publice

În vederea evitării unor stări de pericol care pot amenința viața și siguranța participanților la diverse activități cu public numeros, Inspectoratul pentru Situații de Urgență pune în atenția organizatorilor si administratorilor spatiilor în care se organizează astfel de evenimente, următoarele aspecte minimale, prevăzute în Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și în Dispozițiile generale de apărare împotriva incendiilor la amenajări temporare în spații închise sau în aer liber aprobate prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 14/2009.

Pentru informare va prezentam succint masurile legale care se impun, insa va recomandam sa studiati cu atentie baza legala, respectiv Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și în Dispozițiile generale de apărare împotriva incendiilor la amenajări temporare în spații închise sau în aer liber aprobate prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 14/2009.

Evenimente, spectacole, concerte, întruniri desfasurate în aer liber:

În vederea desfășurării evenimentelor (spectacole, concerte, întruniri) în aer liber, cu capacitate mai mare de 200 de locuri pe scaune ori având destinație comercială cu aria desfășurată sau suprafața mai mare sau egală cu 2500 m2 este necesar să obțineți în prealabil autorizație de securitate la incendiu, conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor cu completările și modificările ulterioare, coroborat cu prevederilor art. 1 lit. r din H.G.R. nr. 1739/2006, completată și modificat cu H.G.R. nr. 19/2014.

Pentru amenajările temporare, în aer liber pentru spectacole ori întruniri, cu capacitate mai mare sau egală cu 200 de locuri ori având destinația comercială cu suprafață mai mare sau egală cu 2500 m2, documentele necesare, sunt prevăzute în prevederile art. 13 alin. 4 din O.M.A.I. nr. 3/2011, astfel:

  1. cerere-tip – două exemplare;
  2. plan de situaţie cuprinzând amplasamentul construcţiilor şi amenajărilor proiectate în raport cu elementele-cadru existente, scara 1:200 sau 1:500, cu menţionarea distanţelor faţă de vecinătăţi pentru toate edificiile limitrofe, precizându-se funcţiunea acestora, precum şi faţă de căile de acces la drumurile publice, menţionându-se lăţimea şi lungimea lor – două exemplare;
  3. scenariu de securitate la incendiu – două exemplare;
  4. opis cu documentele depuse – două exemplare;
  5. plan al amenajării la scara 1:100 – două exemplare;
  6. plan de evacuare a persoanelor – două exemplare;
  7. referatul verificatorului de proiect pentru cerinţa esenţială “securitate la incendiu” – construcţii şi instalaţii.

Evenimente, spectacole, concerte, întruniri desfasurate în interiorul construcțiilor:

Pentru spectacole desfășurate în interiorul construcțiilor, respectiv săli de spectacole, concerte şi altele asemenea, pentru situația în care spațiile sunt încadrate în categoria sălilor aglomerate definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securități la incendiu este obligatorie solicitarea si obţinerea autorizaţiei de Securitate la incendiu a construcției. De asemenea menţionăm că: „Folosirea flăcării: lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe timpul spectacolelor de teatru, opera, opereta, a festivităţilor desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci etc. este interzisă”.

Punerea în funcțiune a construcției care se încadrează, conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, numai după obținerea autorizației de Securitate la incendiu.

În cazul în care este obținută autorizația de securitate la incendiu, iar organizarea evenimentului nu modifică condițiile care au stat la baza emiterii acesteia (capacitatea sălii, numărul de fluxuri, destinație, etc.), autorizația este valabilă numai însoțită de documentația tehnică vizată spre neschimbare, în conformitate cu prevederile art. 16 din Normele metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu şi protecţia civilă, aprobate prin O.M.A.I. nr. 3/2011:

  1. cerere-tip – două exemplare;
  2. autorizaţia de construire – două exemplare în copie;
  3. avizul de securitate la incendiu şi documentaţia vizată spre neschimbare care a stat la baza emiterii avizului – original; în cazul pierderii avizului se depune fotocopia;
  4. scenariu de securitate la incendiu, piesele scrise şi desenate pe specialităţi din documentaţia tehnică la fazele de proiectare proiect tehnic – P.Th. şi detalii de execuţie, precum şi agremente tehnice sau certificate de conformitate ale produselor pentru construcţii cu rol de securitate la incendiu, dispoziţii de şantier însuşite de verificatorul de proiect, procese-verbale de lucrări ascunse etc., în care să fie incluse măsurile realizate privind îndeplinirea cerinţei esenţiale “securitate la incendiu” – două exemplare;
  5. referatul verificatorului de proiect pentru cerinţa esenţială “securitate la incendiu” – construcţii şi instalaţii la fazele de proiectare proiect tehnic – P.Th. şi detalii de execuţie – două exemplare;
  6. procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor – două exemplare;
  7. opisul cu documentele depuse – două exemplare.

Pentru situația în care prin organizarea evenimentului se schimbă condițiile care au stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu (schimbarea de destinație, capacitate, fluxuri, etc.) sau construcția în ansamblu nu este autorizată din punct de vedere al securității la incendiu pentru desfășurarea acestor evenimente, autorizația de securitate la incendiu se emite pe baza urmatoarelor documente:

  1. cerere-tip – două exemplare;
  2. avizul de securitate la incendiu şi documentaţia vizată spre neschimbare care a stat la baza emiterii avizului – original, atunci când s-a emis, sau documentaţia prevăzută la 9 alin. (2) lit. c) – f) – două exemplare; în cazul pierderii formularului care atestă existenţa avizului se depune fotocopia eliberată potrivit art. 11 alin. (2);
  3. opisul cu documentele depuse – două exemplare;
  4. piesele scrise şi desenate din documentaţia tehnică, cum sunt: detalii de execuţie, agremente tehnice sau certificate de conformitate ale produselor pentru construcţii cu rol de securitate la incendiu şi, după caz, dispoziţii de şantier însuşite de verificatorul de proiect, proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, procese-verbale de lucrări ascunse etc., în care să fie incluse măsurile realizate privind îndeplinirea cerinţei esenţiale “securitate la incendiu” – două exemplare.

Amenajările care se realizează cu ocazia organizării activităţilor, au în compunere, de regulă, standuri, tribune, podiumuri, scene, grădini, corturi, rânduri de scaune, copertine, structuri gonflabile, spaţii comerciale, spaţii de alimentaţie publică, cuşti pentru animale, parcări, spaţii de dormit, instalaţii şi utilaje de agrement.

Instalaţiile care deservesc, de regulă, aceste amenajări pot fi instalaţii de gaze naturale, instalaţii de gaze petroliere lichefiate, instalaţii de ventilaţie şi evacuare a fumului şi gazelor, instalaţii de stingere cu diferiţi agenţi, instalaţii electrice de forţă şi iluminat, instalaţii de semnalizare a incendiilor, instalaţii de încălzire, indiferent de metoda folosită: radiaţie, convecţie etc., instalaţii pneumatice şi hidraulice, sisteme pentru focuri de artificii sau spectacole pirotehnice, instalaţii de climatizare, instalaţii pentru jocuri cu laser, ecrane pentru proiecţii video, instalaţii de sonorizare.

Organizatorul are următoarele obligaţii principale din punct de vedere al apărării împotriva incendiilor:

  1. solicită, după caz, elaborarea documentaţiei tehnice şi includerea în aceasta a măsurilor de apărare împotriva incendiilor;obţine autorizaţiile necesare pentru desfăşurarea activităţilor conform legii;
  2. asigură încadrarea personalului cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, pe toată perioada de funcţionare a amenajării, conform contractului menţionat la art. (7) alin. (1) şi (2) din Ordinul M.A.I. 14/2009;
  3. asigură desfăşurarea controalelor de apărare împotriva incendiilor organizate de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă ,,Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov sau de către personalul cu atribuţii pe linia apărării împotriva incendiilor;
  4. ia măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate;
  5. asigură informarea, prin orice mijloc, a utilizatorilor privind regulile de apărare împotriva incendiilor pe teritoriul amenajării;
  6. asigură echiparea şi dotarea cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor prevăzute în documentaţiile tehnice menţionate la lit. a), după caz, sau prevăzute de prezentele dispoziţii generale.

La organizarea și desfășurarea activităților în spații închise sau în aer liber se vor respecta prevederile Ordinul M.A.I. 14/2009 privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor:

La punerea la dispoziţie, indiferent prin ce formă, a oricăror spaţii pentru desfășurarea activităţii, deţinătorii de spaţii sub orice titlu, trebuie să încheie cu organizatorii contracte în care să prevadă obligaţiile şi responsabilităţile ce le revin pe linia apărării împotriva incendiilor. Contractul încheiat între părţi trebuie să precizeze inclusiv obligaţiile şi responsabilităţile personalului cu atribuţii în
domeniul apărării împotriva incendiilor.

În cadrul oricărui mod de amenajare, indiferent de tipul evenimentului organizat, trebuie să fie asigurate marcarea şi semnalizarea:

a) căilor de acces, evacuare şi intervenţie;
b) locurilor pentru fumat;
c) locurilor de adunare;
d) locurilor de parcare;
e) mijloacelor iniţiale de intervenţie.

Amenajări temporare în spaţii închise

Realizarea de amenajări pentru activităţile prevăzute în ordin, la subsolul construcţiilor se face numai pe bază de documentaţie tehnică, cu asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, conform reglementărilor în vigoare. Se interzic amenajarea de boxe, depozitarea de materiale şi amplasarea de dozatoare pentru sucuri/cafea pe holuri, în casele de scări, sub rampele scărilor, în poduri. La realizarea amenajărilor pentru activităţile menționate în ordin, trebuie să se ţină cont de următoarele:
a) când suprafaţa utilă care revine utilizatorului este mai mare de 2,5 mp/loc şi numărul acestora nu
depăşeşte 20 de persoane, se admit scaune mobile;
b) când se încadrează în categoria sălilor aglomerate, iar suprafaţa care revine utilizatorului este mai
mică de 1,5 mp/loc, scaunele şi băncile se fixează obligatoriu de pardoseală;
c) când capacitatea depăşeşte 200 de locuri, scaunele şi băncile pot fi nefixate de pardoseală, cu
condiţia consolidării lor pe rânduri, în pachete de 5 scaune.
(1) Pentru amenajările în spaţii închise, numărul maxim de persoane este cel precizat în proiectul de
amenajare întocmit prin grija organizatorului.
(2) Se interzice amplasarea pe căile de evacuare a vitrinelor, oglinzilor sau a altor materiale similare,
care pot împiedica evacuarea personalului.

Amenajări temporare în aer liber

Amenajările în aer liber se realizează în perimetrele delimitate ca spaţii stabilite de primării cu acordul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi, după caz, al celorlalte autorităţi, conform legii.
Amenajările trebuie să fie realizate astfel încât să fie asigurat permanent accesul mijloacelor de intervenţie pe cel puţin două laturi ale acestora.

În cadrul tuturor amenajărilor temporare în spaţii deschise, la montarea utilităţilor cum ar fi energie electrică, apă, gaze, traseul aerian trebuie realizat la o înălţime de cel puţin 3,5 metri, astfel încât accesul mijloacelor de intervenţie să nu fie incomodat.

Spaţiile cu destinaţie de parcare trebuie organizate la o distanţă de siguranţă faţă de amenajare. Se interzice delimitarea spaţiilor de-a lungul traseelor căilor de evacuare cu lanţuri, sfori etc. la o înălţime mai mică de 1 m. Pe mijloacele de delimitare a spaţiilor se prevăd obiecte de marcare, semnalizare – steguleţe, panglici,
fanioane etc.

Zilnic, după terminarea activităţilor se execută o verificare amănunţită a instalaţiilor utilitare şi se îndepărtează deşeurile. Furajele necesare pentru hrana animalelor sunt aduse numai în cantităţile consumului pentru o zi. Depozitul pentru furaje nu se organizează în apropierea căilor de acces pentru public, acesta împrejmuindu-se corespunzător. Se interzice realizarea de improvizaţii la racordarea consumatorilor de energie electrică sau legarea direct de la stâlp.

Elementele de structură ale standurilor, tribunelor, podiumurilor etc. se realizează din materiale cu clasele de reacţie la foc minim A2 d0 sau d1. Elementele de decor şi copertinele trebuie să fie ignifugate conform prevederilor normativelor în vigoare. Folosirea decoraţiunilor florale din materiale sintetice trebuie limitată; în caz contrar, acestea trebuie realizate cel puţin din materiale cu clasele de reacţie la foc minim Cd0 sau d1.

Amplasarea vagoanelor de circ, a menajeriilor şi a grajdurilor de animale se face astfel încât să nu împiedice evacuarea persoanelor şi accesul autospecialelor de incendiu. Traseele căilor de evacuare pentru utilaje şi animale nu trebuie să se intersecteze cu cele pentru public. Este obligatorie asigurarea a cel puţin două căi de evacuare pentru mijloacele auto şi animale şi alte două căi pentru public.

Amenajări temporare în structuri gonflabile

Prezentele dispoziţii generale se aplică acelor structuri ale căror pereţi sau învelitoare sunt susţinute de aer introdus sub presiune direct sau prin intermediul armăturilor gonflabile şi sunt destinate primirii publicului. Amenajările temporare în structuri gonflabile, pentru mai mult de 30 de utilizatori, se realizează numai în aer liber.

Planificarea exerciţiilor de evacuare

Organizatorul este obligat ca odată cu finalizarea lucrărilor de realizare a amenajărilor să stabilească şi planul de organizare a evacuării utilizatorilor, pe care să îl pună la dispoziţia personalului care execută controlul, precum şi a personalului de deservire şi de pază.

Executarea exerciţiilor de evacuare

Executarea exerciţiilor de evacuare se realizează sub directa coordonare a persoanei responsabile cu apărarea împotriva incendiilor.

Echiparea şi dotarea specifică cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor

Prima intervenţie este asigurată cu stingătoare portative adecvate riscului de incendiu local, care se amplasează vizibil, uşor accesibil, de regulă în apropierea căilor de acces/evacuare.
Echiparea şi dotarea construcţiilor în care funcţionează amenajări cu instalaţii de protecţie împotriva incendiilor şi alte mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, stabilirea categoriilor, tipurilor şi parametrilor specifici, precum şi dimensionarea şi amplasarea acestora se asigură conform prevederilor din proiectul amenajării.

Vă precizăm că trebuie să respectaţi prevederile art.5 şi art.6 alin (1) din Legea nr.307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare prin care „persoanele fizice şi juridice răspund, potrivit legii, de stabilirea şi aplicarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, precum şi de consecinţele producerii incendiilor”, respectiv „persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul” în corelare cu prevederile art.9 din Legea nr.307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare.


Speed Fire si Verifies  demareaza o campanie de informare si prevenire prin care atragem atentia asupra riscurilor la care se supun firmele atunci cand nu respecta normativele de incendiu, cand nu implementeaza masuri de prevenire si diminuarea riscurilor la incendii.

” Nu te juca cu FOCUL”  este o campanie prin care dorim sa informam cat mai multe persoane juridice, in special  firmele care au activitate cu publicul si nu numai, asupra riscurilor la care se supun ei angajatii si clientii lor prin netratarea corespunzatoare a riscurilor de securitate la incendiu.

Speed Fire: Consultanta PSI, Sisteme incendiu, Servicii Private Pompieri, Distributie PSI

Speed Fire Protection

verifies security pompieri

Evaluarea riscurilor la incendiu

Scenariu de Securitate la incendiu

Consultanta obtinere aviz de Securitate la incendiu

Consultanta Securitate la incendiu

Proiectare sisteme de Securitate incendiu (detectie, stingere, evacuare)

Instalare si menetnanta sisteme de Securitate la incendiu

Serviciu privat de pompieri

Stingere incendii

Expertize tehnice incendii

Distributie stingatoare (pulbere, spuma, CO2, clasa A,B,C,D)

Monitorizare sisteme alarma incendiu

VerifiES: Securitate Eficienta

Verifies security

Proiectare sisteme securitate si incendiu

Evaluare si urmarire implementare solutii de securitate

Plan si strategie de securitate

Design si implementare solutii de securitate

Consultanta  de securitate

Management Securitate externalizat

Selectie si evaluare furnizori de securitate

Evaluare de risc la securitate fizica

Audit de securitate

Loss Prevention

Intra in comunitatea   Linkedin Securitate in Romania

Intra in comunitatea  Facebook Securitate in Romania  

Securitate in Romania by VerifiES Security

Blogul nr 1 din industria de Securitate: Noutati si tendinte din industria de Securitate, Solutii de Securitate, Locuri de munca din industria de Securitate, Resurse utile, Topuri de Securitate

VerifiES Security– Eficienta in Securitate: Servicii Eficiente de Securitate la preturi corecte

Ajutam companiile in selectia si implementarea celor mai Eficiente Solutii de Securitate si celor mai potriviti Furnizori de Securitate.

Consultanta de securitate si optimizare bugete | Evaluare eficienta si eficacitate programe de securitate | Proiectare sisteme Securitate si incendiu |  Audit servicii si solutii de Securitate | Evaluare si selectie furnizori Securitate | Evaluare de risc la securitate fizica | Management Securitate externalizat | Urmarire, Evaluare si Receptie servicii si Sisteme Securitate.


Securitate in Romania

Blogul nr 1 din industria de Securitate - Fii primul care afla noutati si informatii din industria de Securitate