ospa romania

Vocile Securității Private…

Silvian Pena – Director General Guard One SRL

Cine lucrează în industria securității private și nu face parte din nicio organizație asociativă, ori nu contează, ori are alte interese, de cele mai multe ori ilegale.

Dl. Silvian Pena are peste 25 de ani de experiență în diferite poziții de management în industria securității private. Absolvent al Universității Politehnice din București, dl. Pena s-a specializat în Sisteme electronice de securitate și comunicații (Tefen, Israel), Managementul Calității la Academia de Științe Economice (București) și Management General (GM Master Class Academy).

Dl. Pena a înființat compania Guard One, companie care numără astăzi peste 950 de angajați și care oferă servicii de securitate integrate de înaltă calitate pentru un portofoliu de circa 5.000 de clienți: companii private și publice, retaileri, instituții și consumatori privați.

De-a lungul carierei sale, a condus proiecte de anvergură, având experiența lucrului cu echipe naționale și multinaționale și a activat în calitate de consultant pentru mai multe proiecte specializate.

Dl. Pena este membru fondator și Vice-Președinte al Patronatului Serviciilor de Securitate și membru în Consiliul Director al Federației Serviciilor de Securitate.

Vocea Securității Private (VSP): Ați reușit din nou, domnule Pena! Pentru al patrulea an consecutiv aveți un câștigător OSPA și cel puțin un finalist. Care este secretul dumneavoastră?

Silvian Pena: Așa este, am făcut-o încă o dată! Suntem firma cu cele mai multe trofee OSPA câștigate și nu dorim să ne oprim aici! Am câștigat de trei ori la categoria ‚,Cel mai bun Agent de Securitate’’ și pentru că armatele câștigătoare sunt conduse de generali iluștrii, al patrulea câștigător a fost la categoria ,,Cel mai bun Manager de Securitate’’.

Cât despre secretul succesului nostru, consider că lucrurile au venit de la sine. De câțiva ani am ales ca strategie de dezvoltare implementarea celor mai noi tehnologii din domeniul securității, concomitent cu o serie de training-uri integrate, transformaționale pentru echipa de management. Am o echipa managerială nu foarte mare, dar extrem de dinamică, atent selecționată și cu un înalt nivel de integritate (conform Kruger Appraisal System).   

VSP: Ce ne puteți spune despre câștigătoarea trofeului OSPA de anul trecut din cadrul firmei dumneavoastră?

Silvian Pena: Tudorița Traian, câștigătoarea OSPA de anul trecut la categoria ,,Cel mai bun Agent de Securitate’’, lucrează pentru Guard One de aproximativ 4 ani. A fost recrutată datorită aptitudinilor sale sportive și dorinței permanente de a învăța.  Este o femeie frumoasă, dar în același timp face față cu brio unei lupte corp la corp. Prin urmare, a învățat tot ce se putea legat de meseria de agent de securitate, a participat la toate programele de pregătire, inclusiv cele de autoapărare, a învățat să folosească cu ușurință sistemele de supraveghere video și pentru că este foarte atentă la detalii și are o bună memorie vizuală,  a rezolvat foarte multe cazuri de furt din cel mai mare depozit din sud-estul Europei, al celui mai mare retailer online din România.

Anul trecut, în contextul masurilor de protecție anti-Covid19 prin care toți lucrătorii din depozit (aproximativ 300 pe schimb) purtau uniformă și măști de protecție a fost reclamat furtul a 48 de procesoare și a 16 laptopuri. Era foarte clar că aceste produse nu puteau fi scoase pe la porțile de acces, dar în același timp era foarte greu să se verifice înregistrările de la toate cele aproximativ 900 de camere video, neexistând un scenariu de alarmare din softul de analiza video, pentru această speță. Rezolvarea cazului a venit în momentul în care un fost angajat, i-a atras atenția Tudoriței, prin postările de pe Facebook. Reducând cercul de suspecți, aceasta i-a permis să constate după urmărirea imaginilor video că fostul angajat în complicitate cu un alt angajat pătrundea în incinta depozitului și se deplasa fără a atrage atenția și sustrăgea produsele printr-un luminator, pe care în prealabil îl obturase cu alte ambalaje.

A doua zi a organizat o pândă și ambele persoane au fost surprinse asupra faptului și au fost predate poliției împreună cu toate probele video, iar produsele au fost recuperate în totalitate.

VSP: Se răsfrâng aceste succese asupra imaginii companiei pe care o conduceți?

Silvian Pena: Sigur ca da. Gala OSPA a devenit un puternic instrument de marketing pentru Guard One, pentru că adună laolaltă reprezentanții marilor consumatori de servicii de securitate și în același timp girează, prin profesionalismul juriului OSPA, excelența pentru câștigătorii celor 7 categorii.    

VSP: Dar asupra oamenilor din companie?

Silvian Pena: În primul rând, cei 4 câștigători OSPA au fost bonificați, iar 3 dintre ei au fost avansați ierarhic. Dar cel mai important lucru a fost încrederea pe care au câștigat-o, știind că își execută serviciul la cel mai înalt nivel, dar și respectul pe care l-au câștigat în fața colegilor, fiind un excelent exercițiu de leadership. În același timp, în cadrul firmei , am încercat să dezvoltăm o cultură de coaching folosindu-i pe câștigătorii OSPA în mai multe programe de pregătire profesională.

VSP: Cum credeți că influențează OSPA, devenită deja o tradiție cu cinci ediții consecutive, piața serviciilor de securitate din țara noastră?

Silvian Pena: Gala OSPA Romania a devenit cel mai important eveniment al industriei noastre de securitate bazat pe cele patru valori esențiale: independența, credibilitatea, transparența și respectabilitatea. Cred că este ceea ce are nevoie industria de securitate din România la care aș adăuga foarte multă integritate.

VSP: Cum credeți că a evoluat calitatea proiectelor prezentate în cadrul OSPA România?

Silvian Pena: Din 2016, de la prima ediție OSPA, s-au prezentat proiecte extrem de valoroase, care în anii următori au avut succes pe piața din România, dar și la nivel mondial. Să ne reamintim de soluția de management al parcării, Parking Spotter, de soluțiile software de la Metrici și Wind One, de una din cele mai puternice firme din domeniul cybersecurity, Cyber Smart Defence, care au fost premiate în cadrul Galelor OSPA. Să ne amintim și de colegii noștri de breaslă Gino Laios, Dan Grigore, Ionuț Manole, Nicolae Molnar, Florin Stoicescu, Cristina Teodorescu, Marius Georgescu, Alina Paul, care au fost premiați și care ne reprezintă cu succes la cel mai înalt nivel.

Aș vrea să punctez, în mod special, proiectul Asociației Române pentru Asigurarea Securității Informatice (ARASEC), prezentat de Cosmin Mihai, care prezintă o viziune asupra viitoarelor direcții de securitate cibernetică, clasificate în securitate cibernetică națională, apărare cibernetică, reziliența cibernetică, criminalitate cibernetică, diplomație cibernetică și protecția datelor.

Acest studiu cuprinde un număr de 30 de articole de specialitate, elaborate de autori cu expertiză din cadrul unor instituții naționale și europene, precum Comisia Europeană, Oficiul Consiliului Europei în domeniul criminalității informatice (C-PROC), CERT-EU, National Cyber Forensics and Training Alliance (NCFTA) – US, National Cyber Security Centre (NCSC) – UK, Southeast European Law Enforcement Center (SELEC), Universitatea din Lancaster, Academia Română, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Universitatea Babeș-Bolyai, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Secretariatul General al Guvernului, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), Centrului Național Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Poliția Română, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), Institutul European din România (IER), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Institutul de Studii Financiare (ISF), Orange, Fortinet, BitDefender.

VSP: Sunteți foarte implicat și în activitățile asociative ale industriei de securitate. Ce credeți că ar fi trebuit făcut pentru îmbunătățirea climatului de afaceri din industrie?

Silvian Pena: Fac parte din mai multe asociații din industria de securitate în care lucrez de 26 de ani: Patronatul Societăților de Securitate (PSS), Federația Serviciilor de Securitate (FSS), ASIS International si Asociația Română pentru Industria de Securitate (ARIS).

Trebuie să arătăm că industria de securitate nu înseamnă violență, evaziune, muncă la negru, ignoranță și că trebuie să fim luați în considerare de către autorități pentru că Securitatea în România înseamnă mai ales Profesionalism, Tehnologie, Inovație, Transparență și Integritate. Consumatorii de securitate trebuie să înțeleagă că sunt parte din acest lanț și sunt la fel de responsabili pentru ceea ce au cerut, au primit și au plătit.

VSP: Ce considerați că ar trebui făcut pentru a atrage mai multe firme în cadrul acestor activități asociative?

Silvian Pena: În primul rând aș vrea să fac o observație: cine lucrează în această industrie și nu face parte din nicio organizație asociativă din domeniu, ori nu contează, ori are alte interese, de cele mai multe ori ilegale.

Daca ne uitam la activitatea asociațiilor din ultimul an, vreau să-l felicit în mod special pe Rene Păsculescu, care conduce ASIS International Chapter Romania. Lunar au fost organizate conferințe online, în care au fost dezbătute aspecte concrete ale industriei noastre, cu cei aproximativ 65 de membrii ai Chapter-ului nostru, dar și cu o serie de invitați din străinătate, inclusiv cu Godfried Hendriks, Președintele ASIS International de la acea vreme.

Îl felicit, de asemenea, pe Gabriel Badea, Președintele FSS, atât pentru organizarea OSPA 2020, dar și pentru lupta continuă pe care a dus-o în aceasta perioada la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, la Ministerul de Interne sau în cadrul Consiliului Economic și Social pentru promovarea și susținerea intereselor industriei noastre.

Nu același lucru pot spune despre PSS, o organizație amorțită în ultimul an, care acum probabil că are nevoie de terapie intensivă și aparat de respirat artificial, pentru a-și găsi calea și valorile pentru care a fost creată: Reprezentativitate, Profesionalism, Transparenta, Integritate.

VSP: Anul trecut, Gala OSPA s-a desfășurat într-un format inedit, online, datorită pandemiei. După cum evoluează lucrurile, se pare că și în acest an vom merge pe același format. Cum vi s-a părut și ce credeți că ar trebui schimbat?

Silvian Pena: Eu îmi doresc, din toată inima, ca în toamnă să ne reîntâlnim fizic, poate cu respectarea unor măsuri de distanțare, eventual cu acces doar pentru persoane vaccinate, care au avut boala sau pe baza unui test COVID negativ.

VSP: Ce alte recomandări mai aveți pentru organizatori?

Silvian Pena: As recomanda organizatorilor o campanie de comunicare și informare mult mai intensă, atât la nivelul instituțiilor guvernamentale, locale și la nivelul consumatorilor de securitate.

VSP: Dar pentru candidați?

Silvian Pena: Dacă vrei să contezi în industria securității private, OSPA iți oferă o oportunitate pentru a te afirma și pentru a-ți face cunoscute competențele și performanța, dar și pentru a celebra succesele pe linie profesională.

VSP: Mai aveți și în acest an proiecte deosebite pentru a le înscrie în cadrul OSPA?

Silvian Pena: Am cei mai buni agenți de securitate, cel mai bun manager de securitate(☺), probabil anul acesta vom avea un proiect la categoria ,,Instalatori/Integratori Sisteme de Securitate’’.

A consemnat:  Bogdan Buzdugan


Intra in comunitatea   Linkedin Securitate in Romania

Intra in comunitatea  Facebook Securitate in Romania  

Securitate in Romania by VerifiES Security

Blogul nr 1 din industria de Securitate: Noutati si tendinte din industria de Securitate, Solutii de Securitate, Locuri de munca din industria de Securitate, Resurse utile, Topuri de Securitate

VerifiES Security – Eficienta in Securitate: Servicii Eficiente de Securitate la preturi corecte

Ajutam companiile in selectia si implementarea celor mai Eficiente Solutii de Securitate.

Consultanta de securitate:  Design si proiectare solutii de securitate, Evaluare si selectie furnizori Securitate, Audit servicii si solutii de securitate, Optimizare bugete securitate, Evaluare eficienta si eficacitate programe de securitate, Politici si proceduri de securitate, Programe de loss prevention, Receptie si evaluare sisteme de securitate

Total Security Management: Proiectare sisteme Securitate si incendiu,  Evaluare de risc la securitate fizica, Implementare solutii de Securitate, paza, sisteme de securitate, monitorizare alarme, Management de Securitate.

close

Securitata in Romania

Fii primul care afla noutati si informatii din industria de Securitte

Nu facem spam! Proiect VerifiES Security