ANALIZA RISCURILOR LA SECURITATEA FIZICĂ
pentru societățile specializate în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracției și a celor dindomeniul pazei și protecției
GHID ILUSTRAT: Ion Iordache, Adrian Marian Fleaca

I. Introducere

Acest ghid este o pledoarie pentru necesitatea efectuării analizei de risc pentru orice propunere de asigurare a securității vieții persoanelor și a bunurilor acestora.
„Adoptarea măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor prevăzute de lege se realizează pe baza unei analize de risc la securitate fizică” iar „elaborarea analizei de risc la securitate fizică se face potrivit instrucţiunilor emise de Ministrul Administraţiei şi Internelor…”
(Hotărârea nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia
persoanelor)

Eu nu consider că ar trebui să existe oobligativitate, prin lege, a efectuării acestei analize pentru că legea bunului simț ne spune că fără să cunoască vulnerabilitățile și riscurile unui obiectiv, indiferent de natura șau mărimea acestuia, nimeni nu poate propune o soluție de securitate a sa.
În cel mai bun caz se va prezenta o soluție bazată pe tehnologie sau pe pază umană care, în viața reală, de cele mai multe ori este departe de a asigura eficient
securitatea obiectivului.

Ghidul vine în sprijinul, atât a celor care furnizează servicii de securitate cât și a clienților acestora care vor găsi o sinteză atât a cerințelor standardului internațional de management al riscului, ISO 31010, cât și obligativitățile rezultate din legislația națională privind efectuarea analizelor de risc la
securitatea fizică a unităţilor ce fac obiectul Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Un profesionist în securitate știe că securitatea fizică include mai mult decât oprirea intrușilor umani și este nevoie de mult mai mult decât un sistem de alarmare la efracție, camere video de supraveghere sau un număr, uneori considerat descurajant, de agenți de securitate.
„Nu există niciun obiect atât de bine protejat încât să nu poată fi furat, deteriorat, distrus sau observat de persoane neautorizate. Un
sistem de securitate echilibrat oferă protecție împotriva unui set definit de amenințări informând utilizatorul cu privire la tentativele de intruziune și oferind rezistență la căile de atac ale intrusului.” (United States Geological Survey)
Scopul securității fizice este de a detecta și de a întârzia înaintarea unui intrus către o țintă suficient de mult timp pentru a răspunde cu intervenția umană (agenți de securitate și/sau poliție) iar îndeplinirea obiectivelor de securitate fizică necesită politici, standarde, proceduri și controale care abordează prevenirea,
detectarea, întârzierea, răspunsul și evaluarea.
Analiza și evaluarea riscurilor este primul pas într-un program de securitate fizică deoarece toate controalele de securitate se bazează pe risc. Evaluarea riscului de securitate fizică detectează amenințările, le asociază cu punctele slabe și calculează probabilitatea atacurilor de succes iar organizația implementează proceduri rezonabile și adecvate pentru a descuraja, întârzia, identifica și reține intrușii umani pe baza recomandărilor de bune practici.

Ion Iordache, Consultant si Trainer de securitate

Efectuarea unei evaluări a riscului de securitate fizică

Decizia de a vă asigura bunurile vă aparține dar, în România există și obligația legală de a face acest lucru.
Voi prezenta în Capitolul III, pe larg, acest lucru dar acum vreau să vă prezint un mic ghid pentru evaluarea riscurilor la securitatea fizică intenția mea fiind aceea de a vă arăta logica efectuării acestui tip de evaluare.
Nu ar trebui să așteptați ca o amenințare majoră să apară pentru a efectua o evaluare de risc la securitatea fizică care trebuie să se constituie în fundamentul
programului propriu de securitate.
Consider că trebuie pornit de la conștientizarea faptului că în lumea modernă, amenințările la adresa vieții și a bunurilor deținute de oameni și/sau orice fel de organizații nu numai că au rămas aceleași de mii de ani dar au evoluat până la limite greu de înțeles.
Vandalismul și furtul, jafurile armate, angajații necinstiți sau instabili mental și chiar terorismul sunt toate amenințări cu  care ne confruntăm toți.

  • Care sunt cele mai mari riscuri ale noastre?
  • Unde suntem cei mai vulnerabili?
  •  Ce măsuri ar trebui să luăm mai întâi?

Evaluarea riscurilor de securitate fizică poate răspunde la aceste întrebări și tot ce trebuie să faceți este să apelați la profesioniști în această activitate.
O evaluare a riscului de securitate fizică este, de fapt, o evaluare a fiecărui aspect al sistemului de securitate pe care-l aveți care include un inventar al tuturor bunurilor care trebuiesc protejate, al tuturor mijloacelor și măsurilor de protecție pe care le aveți, precum și recomandări privind cel mai bun mod de a
proteja aceste bunuri.

IMPORTANT!
În România, prin legislația specifică, expertul în evaluarea de risc la securitatea fizică NU face recomandări.
Măsurile prezentate de acesta sunt cu caracter obligatoriu de punere în aplicare.

Analiza de risc la securitatea fizică

Efectuarea analizei de risc la securitatea fizică – obligație legală în România –
ART. 2 – „Adoptarea măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor prevăzute de lege se realizează pe baza unei analize de risc la securitate fizică.”
HOTĂRÂREA nr. 301 din 11 aprilie 2012 (*actualizată*) pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
ART. 1 – (1) „Prezentele instrucţiuni stabilesc metodologia de efectuare a analizelor de risc la securitatea fizică pentru unităţile ce fac obiectul Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare unităţi, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care desfăşoară astfel de activităţi.
(2) Analiza de risc la securitatea fizică constituie fundamental adoptării măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor prevăzute de lege, transpuse în planul de pază şi proiectul sistemului de alarmare.
(3) În elaborarea analizelor de risc la securitatea fizică se ţine cont şi de prevederile standardelor naţionale sau europene privind managementul şi tehnicile de evaluare a riscului.”
INSTRUCŢIUNILE nr. 9 din 1 februarie 2013 privind efectuarea analizelor de risc la securitatea fizică a unităţilor ce facobiectul Legii nr. 333/2003
Instrucţiunile Nr.9 se aplică de către:
a) conducătorii unităţilor, pentru adoptarea măsurilor de asigurare a securităţii obiectivelor proprii;
b) specialişti şi experţi, în procedura de elaborare a analizelor de risc pentru faza de funcţionare a obiectivelor, precum şi în faza de proiectare;
c) inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de

Poliţie a Municipiului Bucureşti, pentru calcularea şi furnizarea coeficienţilor de criminalitate specifică la nivel de zonă şi pentru verificarea respectării dispoziţiilor prezentelor instrucţiuni;
d) Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru calcularea şi furnizarea coeficienţilor de criminalitate specifică la nivel de judeţ, evaluarea specialiştilor care
efectuează analizele de risc şi pentru înfiinţarea şi actualizarea Registrului Naţional al Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică, denumit în continuare RNERSF.
Analiza de risc pentru obiectivele a căror pază şi protecţie se asigură cu efective de jandarmi, inclusiv cea necesară configurării sistemelor de protecţie mecanofizice şi de alarmare împotriva efracţiei, se întocmeşte potrivit reglementărilor specifice acestei forme de pază.
Analiza de risc la securitatea fizică: activitate desfăşurată pentru a identifica ameninţările şi vulnerabilităţile care pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală sau libertatea persoanei ori care pot aduce prejudicii valorilor deţinute de unităţi, în scopul determinării impactului şi evaluării riscurilor de
securitate şi în baza căreia se stabilesc măsurile necesare pentru limitarea sau eliminarea acestora
10

Grilele de evaluare

Pentru categoriile de unităţi care au definite cerinţe minimale în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, cu excepţia infrastructurilor critice, evaluarea şi cuantificarea gradului de risc asociat unităţii se fac prin determinarea unei valori numerice ataşate obiectivului evaluat, sens în care se utilizează grila corespunzătoare obiectului de activitate, dintre cele prevăzute în anexele nr.1-11.
În cazul unităţilor pentru care nu au fost definite cerinţe minimale specifice, analizele de risc la securitatea
fizică se elaborează similar, prin aplicarea grilei generale prevăzute în anexa nr. 12.

  • Anexa nr.1- Grilă de evaluare a nivelului de risc pentru instituțiile de creditare (bănci)
  • Anexa nr.2 – Grilă de evaluare a nivelului de risc pentru instituțiile de creditare tip organizații cooperatiste și instituții financiare nebancare
  • Anexa nr.3 – Grilă de evaluare a nivelului de risc pentru societățile care au ca obiect de acivitate schimbul valutar
  • Anexa nr.4 – Grilă de evaluare a nivelului de risc pentru casele de amanet, unitățile profilate pe activități cu metale/pietre prețioase, magazine de comercializare arme și muniții
  • Anexa nr.5 – Grilă de evaluare a nivelului de risc pentru unitățile poștale
  • Anexa nr.6 – Grilă de evaluare a nivelului de risc pentru stațiile de comercializare carburanți
  • Anexa nr.7 – Grilă de evaluare a nivelului de risc pentru spațiile comerciale cu suprafața mai mare de 500 mp
  • Anexa nr.8 – Grilă de evaluare a nivelului de risc pentru sălile și incintele de exploatare a jocurilor denoroc
  • Anexa nr.9 – Grilă de evaluare a nivelului de risc pentru casieriile furnizorilor de utilități
  • Anexa nr.10 – ABROGATĂ
  • Anexa nr.11 – Grilă de evaluare a nivelului de risc pentru centrele de procesare a numerarului
  • Anexa nr.12 – Grilă de evaluare a nivelului de risc pentru unități fără cerințe minimale

Pentru evaluarea nivelului de securitate fizică a unei unităţi se stabilesc două domenii ale riscului de securitate fizică, respectiv riscul de securitate acceptabil, asociat riscurilor de securitate cu valori estimate sub pragul critic de 60%, şi riscul inacceptabil, asociat valorilor estimate peste pragul critic.
Se consideră că sunt îndeplinite cerinţele legale de securitate fizică pentru o unitate atunci când riscul evaluat se încadrează în domeniul riscului de securitate acceptabil.
Grila de evaluare a nivelului de securitate cuprinde 4 categorii de criterii de analiză:

1. criterii specifice obiectivului, prin care se evaluează elemente de amplasare zonală şi locală, cu o pondere de 25%;
2. criterii de securitate, prin care se evaluează măsurile de securitate implementate sau care urmează a fi implementate, cu o pondere de 65%;
3. criterii funcţionale, prin care se evaluează elementele privitoare la desfăşurarea activităţii unităţii evaluate, cu o pondere de 10%;
4. alte criterii, nenominalizate în grilă, prin care se asigură evaluarea altor elemente cu impact asupra riscurilor de securitate, identificate sau propuse de
evaluator, grupate în categorii cu impact de creştere, respective diminuare a riscurilor.

La completarea grilelor de evaluare se ţine cont de obligativitatea îndeplinirii cerinţelor minimale de securitate, generale şi specifice, consemnate în grile în
coloana „Elemente de evaluare”, pentru care se asociază opţiunea corespunzătoare punctajului minim în vederea continuării şi finalizării evaluării.
Evaluarea celorlalte criterii de securitate se face prin asocierea opţiunii corespunzătoare situaţiei real constatate în obiectiv.
Pentru stabilirea nivelului ameninţărilor se asociază coeficienţii de criminalitate specifică, calculaţi la nivel de judeţ şi de zonă pe baza datelor statistice înregistrate de structurile de cazier şi evidenţă operativă din I.G.P.R., Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratele de poliţie
judeţene, privind infracţiunile sesizate de tâlhărie şi furturi din societăţi comerciale, înregistrate în anul precedent.

Coeficienţii de criminalitate specifică se clasifică în următoarele domenii:

  • rată de criminalitate ridicată pentru judeţele/zonele cu coeficienţi peste media naţională/judeţeană;
  • rată de criminalitate medie pentru judeţele/zonele cu coeficienţi cu valori între 75% şi 100% din media naţională/judeţeană;
  • rată de criminalitate scăzută pentru judeţele/zonele cu coeficienţi cu valori sub 75% din media naţională/judeţeană.

Pentru determinarea gradului de risc se iau în calcul ca vulnerabilităţi doar coeficienţii de accesibilitate, vecinătate şi caracteristici locale exterioare.
§ Elementul „accesibilitate” se evaluează prin inspecţia amplasamentului din imediata apropiere a obiectivului, în scopul identificării tuturor căilor de
acces care fac posibilă părăsirea rapidă a zonei.
§ Se consideră că există posibilitatea de disimulare/fugă rapidă din zona obiectivului dacă pe o rază de 10 m faţă de intrare se află căi de acces
care fac posibilă părăsirea zonei în cel puţin 3 direcţii diferite de deplasare (ganguri, pasaje, pasarele etc.).
• Posibilitatea de disimulare/fugă medie se consideră în cazul obiectivelor pentru care pe o rază de 25 m de la intrare sunt identificate căi de acces care fac
posibilă părăsirea zonei în cel puţin 3 direcţii diferite de deplasare.
• În celelalte cazuri se consideră că posibilitatea de disimulare/fugă este greoaie.
Din punctul de vedere al vecinătăţilor, evaluarea se face prin identificarea unităţilor din apropierea obiectivului şi verificarea existenţei, tipului şi a programului de funcţionare a dispozitivelor de pază ale acestora.
Măsurile de securitate cuprind atât elemente de tip condiţie, cât şi elemente neimpuse prin cerinţele minimale,dar care trebuie în mod obligatoriu analizate.

ANALIZA RISCURILOR LA SECURITATEA FIZICĂ
pentru societățile specializate în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracției și a celor dindomeniul pazei și protecției
GHID ILUSTRAT: Ion Iordache, Adrian Marian Fleaca

Securitate in Romania

Blogul nr 1 din industria de Securitate - Fii primul care afla noutati si informatii din industria de Securitate