Interviu cu dl. Nicolae Molnar,
Câștigător OSPA România 2017 la categoria „Consultanti de Securitate (Evaluatori de Risc la Securitate Fizica)”
Domnul Molnar este absolvent al Facultății de Drept în 1997, iar din 2017 s-a înscris și urmează cursurile Universității Petru Maior din Târgu Mureș, specialitatea Studii de Securitate. A urcat pas cu pas în ierarhia firmelor de securitate, de la simplu agent în 1992 până la poziția de director general/asociat unic în 2001, obținând pe parcurs calificările de Manager de Securitate, Consultant de Securitate și Evaluator de risc la securitate fizică. Este preocupat permanent de evoluția echipamentelor și procedurilor în domeniul securității private și este de parere că, PREVENȚIA este cel mai important lucru în Securitate.
Juriul OSPA a considerat că: “Trebuie remarcată scalabilitatea proiectului și contribuția la conștientizarea clientului privind riscurile de securitate fizică.”
OSPA: Ne revedem la jumătate de an după Gala Premiilor OSPA România, ediția 2017. Vă mai aduceți aminte cum a fost?
Nicolae Molnar: A fost o mare surpriză, o uimire totală. Fără cuvinte… Sincer, eu am fost fericit în momentul în care am văzut că sunt printre finaliști, căci este o bucurie enormă să fii desemnat „printre cei mai buni din țară”. Apoi, șoc! Am fost desemnat „cel mai bun”. Eu consier, însă, că că diferența între „printre cei mai buni” și „cel mai bun” este așa de mică, încât tind să cred că ceea ce a făcut diferența a fost că în ziua aceea norocul mi-a surâs mie.
OSPA: Să fi fost doar norocul?
Nicolae Molnar: Sau, poate, a fost ceea ce a căutat juriul. Din punctul meu de vedere, să faci performanță în domeniul tău înseamnă să fii considerat „printre cei mai buni”, căci de la un anume nivel încolo, diferențele sunt atât de mici încât oricare ar fi putut fi desemnat „cel mai bun”. Acesta este și motivul pentru care eu, în seara aceea, eram muțumit că am prins „finala”.
OSPA: Cât contează în industria de securitate privată să fii „printre cei mai buni”? A fi „cel mai bun” oferă avantaje palpabile sau este o chestiune de mulțumire personala?
Nicolae Molnar: Sigur că este important să fii considerat „printre cei mai buni” și este, în același timp, o chestiune de mulțumire personală, că cineva apreciază că te strădui ca ceea ce faci, să faci bine. Probabil pentru cei care sunt în polii de decizie, în București, de exemplu – contează foarte mult când iau un premiu de excelență. La noi, în Ardeal, poate aspectele accestea „palpabile” contează mai puțin. Contează mai mult să știe lumea că ești bun, cea mai bună „reclamă” fiind recomandarea directă a beneficiarului, nu titlul de „cel mai bun”. Pentru mine, personal, care am luat-o de jos în această meserie, de la agent de pază și până la director a două companii din domeniu, contează foarte mult și că nu am trecut prin această „ meserie” ca un pasager clandestin, care trece fără să lase nimic în urmă.
OSPA: Ați luat-o de jos…
Nicolae Molnar: În 1992 eram agent de pază, acum am două firme: una de pază, care oferă tot spectrul de servicii, de la pază la transport de valori – și una de consultanță în domeniul securității private. De 21 ani noi transportăm bani și valori pentru Banca Transilvania, fiind unul dintre principalii transportatori de valori din Ardeal
OSPA: În ce direcție vă îndreptați?
Nicolae Molnar: Mă voi axa pe domeniul consultanței, manageriatului de securitate și pe serviciile de transport de valori. Nu cred că serviciile de pază umană, așa cum sunt ele acum, mai au un viitor pe termen lung. Eu cred că în 3-5 ani, 80% din serviciile de pază cu agent vor dispărea.
OSPA: Să fie viitorul chiar așa de sumbru?
Nicolae Molnar: Eu mă uit la două lucruri: la calitatea oamenilor și la costuri și observ un trend, acela că în timp ce costurile cu forța de muncă au crescut abrupt, calitatea oamenilor care vin în industrie scade, ceea ce înseamnă că, așa cum este ea acum, paza nu mai este eficientă. Avem mare nevoie de o cultură în securitatea privată.
OSPA: Aceasta fără să punem la socoteală rolul tehnologiei în industria securității…
Nicolae Molnar: A, desigur, tehnologia va avea un rol central și va fi catalizatorul sinergiilor din domeniul nostru. Revenind la pază, ea va fi făcută de un om care supraveghează echipamente și echipaje mobile, concentrate pe zone de aproximativ 5-10 km pentru a fi eficiente, care vor interveni strict atunci când situația o cere.
OSPA: Și atunci întreaga industrie a securității are o fereastră de oportunitate după care…
Nicolae Molnar: O, nu! Industria securității a început de mult să se reinventeze în acest sens. Ce are, însă, de făcut acum industria de Securitate este să-și învețe și să-și convingă beneficiarii că mai bine investesc în securitatea electronică decât în pază. În pază „azi ai agent de pază, azi nu mai ai agent de pază” pentru că agentul se hotărăște brusc să plece fără explicații, în schimb sistemul electronic rămâne.
OSPA: Să revenim un pic și la risc și gestionarea riscului, căci – până la urmă – consultanța în domeniul riscului la securitatea fizică v-a adus premiul OSPA România 2017. Cum vedeți viitorul analizei de risc la securitatea fizică?
Nicolae Molnar: Lumea, încet-încet, începe să înțeleagă despre ce e vorba cu evaluarea riscului la securitatea fizică și noua legislație în domeniu. Poate mai trebuia – și încă trebuie – explicat mai bine. Suntem câțiva – oameni, firme (aproximativ 1.000 de evaluatori la peste 1,2 milioane de firme, cu multe puncte de lucru, bănci, retail) – care, prin natura experienței noastre anterioare putem să-i consiliem pe beneficiarii serviciilor noastre ce se poate face pentru a-și gestiona riscurile de securitate. Să fie clar, securitate absolută, 100%, nu există.
OSPA: Există riscuri în realitatea fizică și în lumea virtuală. Care sunt mai periculoase? Care sunt mai mari, care sunt mai mici?
Nicolae Molnar: La noi, în Ardeal, mulți cred că securitatea electronică este foarte importantă și că riscurile din lumea virtuală sunt în prezent extrem de acute. Dar sunt unii care încă se simt în siguranță dacă-și pun la poartă un lacăt mai mare și se simt bine dacă văd un agent de pază că patrulează și pierd esența. Ce trebuie făcut este implementarea unor cercuri de securitate concentrice, care includ și securitatea electronică și, mai ales, securitatea informațională. Ideal este să reușești un mix între securitatea fizică, cea electronică și informațională, plus o poliță de asigurare corespunzătoare.
OSPA: …adică să-ți asiguri spatele fizic, să-ți asiguri spatele informatic și să-ți asiguri spatele legal.
Nicolae Molnar: La noi, în Ardeal, asta s-ar numi un „vegyes”, un amestec din toate. Eu, în mod curent îmi sfătuiesc clienții să plasese o parte din riscuri și la firmele de asigurări, la fel cum am făcut și eu cu ambele firme pe care le conduc. Nu știi niciodată ce surprize îți poate rezerva soarta.
OSPA: Aveți două firme, una de pază, una de consultanță în domeniul analizei de risc. Cu cea de a doua ați câștigat un premiu OSPA România. Ce faceți, o înscrieți și pe a doua, la OSPA 2018?
Nicolae Molnar: Nu.
OSPA: De ce? Vreți să vă retrageți în glorie, ca să zic așa?
Nicolae Molnar: Nu, nu o să o înscriu din trei motive: a) nu sunt un vânător de trofee; b) nu trebuie să-mi dovedesc mie nimic și c) cred că viitorul este al analizei de risc, nu al pazei. În 2017 am avut un proiect frumos pe care l-am făcut cap-coadă și la care am avut toată libertatea să creez. Am dezvoltat un sistem de securitate la un depozit de țigări, un obiectiv cu potențial mare de sustragere și pe care l-am făcut „aproape perfect ”. Perfecțiune în securitate nu prea există pentru că tot timpul este unul mai inovator decat tine. Am vrut să-l fac cunoscut, să-l împărtășesc cu ceilalți colegi din industrie, să vadă lumea cum gândesc și nimic mai mult. L-am prezentat foarte bine sau mai bine decat ceilalti și atâta tot. Poate și de aici totala mea surpriză că am câștigat, când eu eram fericit că mă număram printre „cei mai buni”.
A consemnat Ovidiu Constantinescu.
Securitate in Romania
Blogul nr 1 din industria de Securitate: Articole, noutati si tendinte din industria de Securitate, Solutii de Securitate, Locuri de munca din industria de Securitate, Resurse utile, topuri de Securitate, legislatie de Securitate, Club de Securitate, Promovare online pentru firme de securitate
Parteneri :
4Tree firma de recrutare dedicate pentru industria de Securitate
VerifiES – Verificam Eficienta in Securitate: Consultanta in industria de Securitate
Servicii pentru industria de securitate: Consultanta de securitate, Audit securitate, Selectie si audit furnizori de securitate, Solutii de securitate – optimizare buget de securitate, Externalizare management servicii de securitate, Analize, statistici de securitate, Instrumente utile pentru industria de securitate, Consultanta marketing si vanzari, Broker de securitate.