Perimetrul interior

Perimetrul interior

CURTEA INTERIOARĂ CU PARCĂRI, TERENURI DE SPORT, LOCURI DE JOACĂ. Perimetrul interior.

Al doilea strat de securitate cuprinde spațiul care se încadrează în campusul unității de învățământ, dar în afara clădirilor acesteia și poate include parcări pentru personal, elevi și vizitatori, locuri de joacă, terenuri de sport, drumuri și alei, etc.

Principalele strategii de securitate fizică includ detectarea, întârzierea și răspunsul pe care le-am prezentat anterior.

IMPORTANT! Perimetrul interior.

Multe dintre măsurile care contribuie la detectarea amenințărilor la acest strat de securitate sunt relevante și la următoarele două. De exemplu, patrulările regulate în zonele cheie ale unității de învățământ de către personalul propriu sau personalul de securitate contractat, cum ar fi locurile de joacă, parcările și zonele din apropierea intrărilor în campus, contribuie, de asemenea, la detectare, la fel ca și instalarea de camere video, cu condiția ca cineva să monitorizeze în mod constant și în timp real, fluxurile video.

Detectarea timpurie a unei amenințări de securitate se bazează, în general, pe măsuri precum supravegherea bazată pe comportament (de exemplu, dacă o persoană se comportă ciudat, se îmbracă ciudat, etc.).

Acest lucru poate fi realizat de către serviciul de securitate, personal, elevi sau chiar de părinți dar necesită ca toți aceștia să recunoască și să raporteze o eventuală activitate suspectă din parcarea unității de învățământ unei persoane cu autoritate din unitatea de învățământ sau poliției.

Personalul, elevii și părinții ar trebui, de asemenea, să primească instruire privind fluxul și controlul adecvat al traficului în parcări pentru a ajuta la evitarea blocajelor de trafic sau chiar a accidentelor.

Autocolantele sau etichetele. Perimetrul interior.

Permisiunea de parcare ar trebui furnizata membrilor personalului, elevilor (acolo unde este cazul) și vizitatorilor care vor trebui afișate vizibil pe vehiculele lor; toate aceste elemente nu ar trebui să afișeze vreo informație care ar putea identifica persoana.

Desemnați personal din cadrul unității de învățământ să verifice periodic parcările, să se asigure că sunt respectate regulile de siguranță și nu există vehicule neautorizate în parcare; personal care, ar trebui să fie instruit să inițieze un protocol de urgență pentru unitatea de învățământ dacă detectează o amenințare în afara clădirii.

O persoană suspectă că ar putea fi un posibil vânzător de droguri, de exemplu. Provocarea este că riscurile pentru zonele de parcare ale unităților de învățământ se schimbă mereu și există o realitate distinctă că ar putea fi o poartă de acces către, sau o zonă de acțiune pentru violență fizică.

Păstrați curățenia.

Întreținerea parcărilor este o tactică de securitate valoroasă. Potențialii agresori interpretează o zonă de parcare neîngrijită ca pe un semn că proprietatea nu este monitorizată. Amenajarea peisagistică poate servi ca o barieră pasivă dacă este întreținută corespunzător, dar gardurile vii, tufișurile sau copacii netoaletați pot crea, de asemenea, puncte moarte.

Iluminați parcarea.

Dacă oamenii se simt obligați să-și folosească telefoanele mobile pentru a-și lumina drumul atunci când merg la mașinile lor, acesta poate fi un semn că se simt inconfortabil cu nivelul de iluminare.


Ghidul Securitate si Siguranta in institutiile de invatamant este dedicat tuturor unităților de învățământ din România, și sperăm sincer, ca informațiile oferite să ajute managementul acestora să creeze medii de învățare sigure și securizate utilizând îndrumările noastre orientate spre acțiune.

Componentele securitatii si sigurantei

Ghidul a fost realizat printr-o muncă de echipă, eu, fiind ajutat de oameni pe care-i respect și le apreciez realizările profesionale.
Le mulțumesc pentru implicare și pentru informațiile oferite! Apreciez și mulțumesc companiilor RQM Certification (coordonator
de proiect și editor), Verifies Integrity, Octalogki, Blume Technologies și Spy Shop care au oferit unele din informațiile
prezentate.

Aici puteti descarca GRATUIT Ghidul „Securitatea si siguranta unitatilor de invatamant”.

Ion IORDACHE, Ec.
Economist de profesie și absolvent al unei școli militare de ofițeri sunt specializat și certificat ca și consultant de
securitate și trainer profesionist în educația adulților; am peste 30 de ani de experiență profesională în activități
de securitate privată, evaluarea riscurilor, managementul operațiunilor de securitate, securitatea informațiilor și
protecția datelor cu caracter personal, prevenirea criminalității prin proiectarea mediului înconjurător (CPTED) și
educația profesională a adulților.

Componentele securitatii si sigurantei

ion@ioniordache.com; ion.www.ioniordache.com; www.rqmcert.com iordache@rqmcert.ro

Adrian-Marian FLEACĂ, Comisar-Sef de Poliție (Ing.)
Inginer electronist cu specializări și peste 20 de ani de experiență profesională în domeniul sistemelor de securitate
private (evaluarea riscurilor la securitatea fizică, proiectarea, instalarea și întreținerea sistemelor electronice de
securitate).
ady_sibiu77@yahoo.com
Marin BOBOC, Col. (r) Dr. Ing.
Consultant & trainer în domeniul apărării împotriva incendiilor la RQM Certification, doctor inginer, colonel de
pompieri în rezervă cu cu specializări și peste 20 de ani de experiență profesională în domeniul apărării împotriva
incendiilor (proiectarea, instalarea şi întreţinerea sistemelor sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi
alertare în caz de incendiu și instalaţiilor de limitare şi stingere a incendiilor).
marin.boboc@rqmcert.ro

Mihai DANTIS, MEng.
Lead auditor în domeniul securității informațiilor și DPO certificat international cu experiență dovedită de peste 20
de ani în managementul proiectelor, implementarea și auditul sistemelor de securitate informațională.
www.octalogik.com mihai@dantis.ro

Constantin IORDACHE, Ec.
Managing Partner la Verifies, companie de consultanță si management domeniul de securitate, companie
specializată în dezvoltarea si implementarea de soluții de securitate, care ajută companiile să selecteze si sa
implementeze cele mai eficiente soluții și servicii de securitate.
www.verifies.ro iordachec@verifies.ro

Sergiu Dăngulea, Ing
De profesie inginer electronist, cu specializări în proiectarea, instalarea și întreținerea sistemelor electronice de
securitate, Sergiu este CEO și fondatorul Spy Shop, liderul pieței online din România în distribuția de echipamente
de securitate, supraveghere și monitorizare.
www. spy-shop.ro sergiu.dangulea@spy-shop.ro


Intra in comunitatea   Linkedin Securitate in Romania

Intra in comunitatea  Facebook Securitate in Romania  

Securitate in Romania by VerifiES Security

Blogul nr 1 din industria de Securitate: Noutati si tendinte din industria de Securitate, Solutii de Securitate, Locuri de munca din industria de Securitate, Resurse utile, Topuri de Securitate

VerifiES Security – Eficienta in Securitate: Servicii Eficiente de Securitate la preturi corecte

Ajutam companiile in selectia si implementarea celor mai Eficiente Solutii de Securitate.

Consultanta de securitate:  Design si proiectare solutii de securitate, Evaluare si selectie furnizori Securitate, Audit servicii si solutii de securitate, Optimizare bugete securitate, Evaluare eficienta si eficacitate programe de securitate, Politici si proceduri de securitate, Programe de loss prevention, Receptie si evaluare sisteme de securitate

Total Security Management: Proiectare sisteme Securitate si incendiu,  Evaluare de risc la securitate fizica, Implementare solutii de Securitate, paza, sisteme de securitate, monitorizare alarme, Management de Securitate.

Securitate in Romania

Blogul nr 1 din industria de Securitate - Fii primul care afla noutati si informatii din industria de Securitate