Evaluator de Risc la Securitatea Fizica COR 242115

Obține certificarea de Evaluator de Risc la Securitatea Fizica

De ce trebuie sa participi?                                                                                                                                  

  Pentru a practica ocupatia de Evaluator de Risc la Securitatea Fizica, o persoana trebuie sa faca dovada urmatoarelor aspecte:

  • Detine certificat de Evaluator de Risc la Securitatea Fizica;
  • Este inscris in REGISTRUL NATIONAL AL EVALUATORILOR DE RISC LA SECURITATEA FIZICA.

Condiții de Participare

  • Persoane de cetățenie română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;
  • Studii superioare cu diploma de licența;
  • Certificat medical din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă şi aptă din punct de vedere psihic;
  • Să nu aibă antecedente penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.
  • Experiența practica de minim 3 ani, dobândita după intrarea în vigoare a Legii 333/2003, în domeniul organizării, planificării, pregătirii sau exercitării controlului măsurilor de paza și protecție în formele prevazute de legea pazei.
  • Să posede cunoștințe în toate domeniile privind securitatea mecano-fizică, sistemele de alarmare împotriva efracției, monitorizarea sistemelor de alarmare, serviciile de pază şi managementul de Securitate.

Locatia cursului                                                                                                                                              

 București – The Forum, Strada Ion Slătineanu 3, Sector 1, Bucuresti (Piata Romana)

CONTACT: 0752 265 005, lazard@verifies.ro

Pretul si durata cursului                                                                                                                                 

          1800 lei

durată – 120 de ore (pregatire teoretica si practica)

Documente necesare înscrierii la curs

  • Completatea talonului de înscriere la curs;
  • Completarea contractului de formare profesională;
  • Copie CI;
  • Copie diplomei de studii superioare (licenta);
  • Cazier Judiciar eliberat pentru participare la curs ‘Evaluator de Risc la Securitatea Fizica’ – fara antecedente penale pentru infractiuni savarsite cu intentie;
  • Aviz psihologic cu specificatia ‘Clinic Sanătos’ pentru curs ‘Evaluator de Risc la Securitatea Fizica’;
  • Aviz medical cu specificaţia ‘Clinic Sanătos’ pentru curs ‘Evaluator de Risc la Securitatea Fizica’;
  • Certificat de absolvire a unui curs de formare profesională sau certificat de competenţe profesionale, cu recunoaştere naţională, pentru cel puţin una din ocupaţiile specifice domeniului securităţii obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor:
    • Şef obiectiv servicii de securitate Cod COR 121305;
    • Manager de securitate Cod COR 121306;
    • Proiectant Sisteme de securitate Cod COR 215119;
    • Inginer sisteme de securitate Cod COR 215222;
    • Consultant de securitate Cod COR 242113;
    • Tehnician sisteme de detecţie, supraveghere video, control acces Cod COR 352130;
    • Şef formaţie de pază şi ordine Cod COR 541405;
    • Inspector de securitate Cod COR 54141;
    • Mai pot fi admise documente eliberate de instituţii din sistemul de aparare naţională care să ateste că au absolvit cursuri specifice securităţii obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor desfăşurate în unităţile proprii de învăţământ.
  • Adeverinta privind experienta de minim 3 ani în domeniul : organizarii, planificarii, pregatirii sau exercitarii controlului masurilor de paza si protectie in formele prevazute de legea pazei sau securitatea mecanofizică, sistemele de alarmare împotriva efracţiei, monitorizarea sistemelor de alarmare, serviciile de pază şi managementul de Securitate.

Dovada experienței se face cu adeverințe în original, eliberate de angajatori sau I.T.M., care atestă perioadele de activitate și funcția deținuta în cadrul societăților specializate în domeniul pazei și/sau a sistemelor de alarmare împotriva efracției, a instituțiilor care desfășoară activități de ordine publică și siguranța naționala sau în structurile de securitate proprii unităților economice.

 

Certificare ANC


Securitate in Romania by VerifiES Security

Blogul nr 1 din industria de Securitate: Articole, noutati si tendinte din industria de Securitate, Solutii de SecuritateLocuri de munca din industria de SecuritateResurse utiletopuri de Securitate,  legislatie de Securitate, Club de SecuritatePromovare online pentru firme de securitate

VerifiES Security: Servicii pentru industria de securitate

VerifiES Efficiency– Eficienta in Securitate:  Achizitii servicii de Securitate, Proiectare si Receptie sisteme de SecuritateSelectieEvaluare si Audit furnizori de Securitate, Consultanta de securitate, Audit securitate Solutii de securitate – optimizare buget de securitate,  Externalizare management servicii de securitateAnalizestatistici de securitateInstrumente utile pentru industria de securitate

VerifiES Employees – Angajati in SecuritateServicii de recrutare si training pentru industria de Securitate

VerifiES Evolution – Evolutie in SecuritateServicii de consultant in Securitate: strategie, management, marketing, vanzari, consultanta financiara.