Astazi 13.01.2021 guvernul a adoptat HG de crestere salariu minim pe economi

ART. 1 (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2021, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 169,333 ore pe lună, reprezentând 13,583 lei/oră.

Dar inainte de a spune e mult e putin hai sa ne uitam putin la institutia salariului minim pe economie.

Salariul minim in Europa

  • Nu cred ca se mira nimeni ca in Eu Romania este pe locul doi, dupa Bulgaria si desi diferenta pe brut pare mare, pe net diferenta este de cativa euro
  • Exista 3 categorii de tari, sa spunem asa cei sub 500 euro, cei intre 500- 1000 euro si cei peste 1000 euro, iar noi stim unde suntem
  • Atat timp cat salariul minim in tari din vest este cel putin dublu peste salariul din Romania, nu este de mirare ca multi prefera sa plece din Romania
  • Atat timp cat diferentele salariale nu vor fi mici, lipsa fortei de munca va deveni o problema din ce in ce mai mare in Romania.
  • Concluzia: salariul minim din Romania nu protejeaza salariatul ci mai degraba il obliga sa caute de munca in alte tari europene in detrimentul afacerilor locale.

Si atunci pe cine ajuta salariul minim pe economie (in Romania)?

  • pai cu fiecare crestere a salariului minim cresc sumele incasate de Bugetul Romaniei (taxe si impozite pe salariu), deci statul castiga mai multi bani pe seama angajatorului privat
  • cresc preturile la servicii si produse ca urmare a cresterii costurilor salariale si desi el  (salariul minim) se doreste un instrument de protectie in fapt este un bumerang pentru salariati care de fapt cu banii primiti in plus,  nu  reusesc sa acopere cresterile de costuri, nici nu discutam  de a acoperi costurile pandemiei ( mastile pe care esti obligat sa le porti zilnic)
  • NU Exista un instrument, o logica, o formula in spatele modului de calcul a salariului minim, pur si simplu clasa politica functie de interese scoate degetul pe geamul guvernului si hotareste X lei, pentru ca asa dorim
  • Desi au fost discutii atat cu sindicatele cat si cu patronatele o astfel de formula nu a fost implementata desi propuneri au existat, pentru ca…

Concluzia mea este ca din salariul minim pe economie cel care pierde cel mai mult este… Angajatul, iar El ( Salariul Minim) nu este un instrument social ci un instrument Politic de propaganda si de bazin electoral.

EU member stateMonthly minimum wage (EUR)Monthly minimum wage (NCU)Hourly rateExchange rateEffective per
  Bulgaria332€332 (minimum wage is fixed at an hourly rate)€2.0711 January 2021
 Romania472.282,300 lei[19]14 lei4.871 January 2021
 Hungary488.00 / 638.00161,000 Ft / 210,600 Ft for skilled employees forint[10]926 Ft / 1,211 Ft3301 January 2020
  Latvia500.00€500.00[7]€2.3511 January 2018
 Croatia5464,062.51 kuna[4]20.84 kuna7.451 January 2020
 Czech Republic576.0014,600.00 koruna (minimum wage is fixed at an hourly rate and at a monthly rate simultaneously)[5]87.30 koruna[5]25.351 January 2020
  Estonia584.00€584.00 (minimum wage is fixed at an hourly rate and at a monthly rate simultaneously)[6]€3.4811 January 2020
  Lithuania607.00€607.00[7][1][13]€3.3911 January 2020
 Poland611.002,600 złoty[17]17.00 złoty4.301 January 2020
  Slovakia623.00€623.00 (minimum wage is fixed at an hourly rate and at a monthly rate simultaneously)[20]€3.58[20]11 January 2021
  Greece758.33€758.33 (€650 in 14 payments)[1]€3.9411 February 2019
  Malta761.97€761.97 (minimum wage is fixed at a weekly rate)[7][1]€4.3912019
  Portugal775.8€665 [18][7][1]€4.1311 January 2021
  Slovenia940.58€940.58[7]€5.5911 January 2020
  Spain1,108.33€1,108.33 (€950 in 14 payments)11 January 2020
  France1,539.42€1,539.42 (minimum wage is fixed at an hourly rate)[7][1]€10.15[8]11 January 2020
  Germany1,584.20€1,584.20 (minimum wage is fixed at an hourly rate)[7][1]€9.35[9]11 January 2020
  Belgium1,625.72€1,625.72[3]€9.6711 March 2020
  Netherlands1,680€1680 [16]11 July 2020
  Ireland1,706.90€1,706.90 (minimum wage is fixed at an hourly rate)[11]€10.10[12]11 February 2020
  Luxembourg2,141.99€2,141.99 (minimum wage is fixed at an hourly rate and at a monthly rate simultaneously)[14]€12.3576[15]11 January 2020

Cititi mai multe despre salariile minime din Europa:

https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Minimum_wage_statistics#General_overview

Intra in comunitatea   Linkedin Securitate in Romania

Intra in comunitatea  Facebook Securitate in Romania  

Securitate in Romania by VerifiES Security

Blogul nr 1 din industria de Securitate: Noutati si tendinte din industria de Securitate, Solutii de Securitate, Locuri de munca din industria de Securitate, Resurse utile, Topuri de Securitate

VerifiES Security– Eficienta in Securitate: Servicii Eficiente de Securitate la preturi corecte

Ajutam companiile in selectia si implementarea celor mai Eficiente Solutii de Securitate si celor mai potriviti Furnizori de Securitate.

Consultanta de securitate si optimizare bugete | Evaluare eficienta si eficacitate programe de securitate | Proiectare sisteme Securitate si incendiu |  Audit servicii si solutii de Securitate | Evaluare si selectie furnizori Securitate | Evaluare de risc la securitate fizica | Management Securitate externalizat | Urmarire, Evaluare si Receptie servicii si Sisteme Securitate.

Securitate in Romania

Fii primul care afla noutati si informatii din industria de Securitte

Nu facem spam! Proiect VerifiES Security