Patronatul Serviciilor de Securitate, 21 ani de activitate

Patrosec, patronatul serviciilor de securitate
Pe 26.03.2003, la inițiativa a 54 de antreprenori, în cadrul unei Ședințe de constituire, se punea bazele primei organizații patronale a industriei de securitate privată din România, actualul Patronat al Serviciilor de Securitate.
Unic reprezentant în procesul dialogului social și principal susținător al intereselor antreprenorilor domeniului său de activitate în relația cu autoritățile, Patronatul își reiterează scopul și obiectivul asumat, promovând în societate valorile și standardele pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sănătos și prosper.
Adrian Moisescu, Presedintele PSS: “Onorat să fiu Președinte al acestei organizații, țin să mulțumesc celor care au avut această inițiativă în urmă cu 20 de ani: Ciornodolia Ștefan, Csata Micloș Ervin, Buzatu Constantin, Macavei Ion, Costin Oprea, Pavel Constantinescu, Ștefan Brotac, Necula Dorian, Ana Gheorghe Alexandru, Guerra Giovanni, Stanciu Nicu, Busuioc Mihai, Victor Dărămuș, Jurubescu Costică, Zorkot Iuliana, Piștea Constantin, Câtea Ion, Pricop Traian, Doru Voinea, Radu Tusa Gheorghe, Aivănoaei Alin, Sasarman Daniel, Liviu Târșea, Pena Silvian, Ciubotaru Silviu, Costică Dena, Timofte Ștefan, Susanu Liviu, Laurențiu Marian, Paraschiv Claudiu, Darie Vergil, Croitoru Viorel, Labontu Costel, Ștefan Nicu, Pleșa Coriolan, Voica Ion, Kiss E. Csaba, Marandici Nicolae, Crâșmaru Constantin, Rusu Stoian, Iordache Constantin, Amironesei Ioan Cristian, Neagu Silviu, Morar Mircea, Benea Ion, Stoenescu Florin, Șovar Constantin Bogdan, Zaharia Dragoș, Grădinaru Mihai, Cocuț Ștefan, Popp Alexandru, Teșa Ruxandra, Baltaleanu Liviu, Posteuca Florea.
Aduc aprecierile mele speciale și celor care au asigurat conducerea acestui Patronat în acești 20 de ani, dlui Gen. de Brig.(r) Ion Popescu și dlui Șovar Bogdan (Tiger Security), alături de ceilalți care au fost și sunt membri ai Consiliului Director!”

Istoria Patronatului Serviciilor de Securitate

2003 Constituire PSS.

Urmărindu-se dobândirea legală a calității de “Partener de dialog social” și de reprezentare a intereselor antreprenorilor din domeniul securității private, la data de 26.03.2003, 61 de membrii A.R.P.P.S.S. -administratori de societăți comerciale- semnează documentele de constituire și Statutul Patronatului Societăților de Securitate.

2003 Înființare PSS

Prin Hotărârea Judecătorie Sectorului 3 nr. 6 din 13.06.2003, i se acordă personalitate juridică Patronatului Societăților de Securitate, devenind astfel prima organizație patronală din domeniul securității private din România.

2003 Afilieri

PSS devine membru al Camerei de Comerț și Industrie a României, al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, UGIR 1903 și al Patronatului Național Român, al Comisiilor de dialog social al Ministerul Afacerilor Interne, al Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, al Ministerul Apărării Naționale și al Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice

2005 Reprezentativitate la nivel de ramură

La data de 04.04.2005 Tribunalul București, prin Sentința civilă nr.18, a constatat reprezentativitatea Patronatului Societăților de Securitate la nivel de ramură.

2005 Afiliere CoESS

Patronatul Societăților de Securitate devine membru al Confederației Europene a Serviciilor de Securitate (CoESS), forul reprezentativ al industriei de securitate privată din Europa.

2006 Colaborări

La data de 05.01.2006, la inițiativa PSS, este semnat primul protocol de colaborare al unei organizații patronale cu Inspectoratul General al Poliției Române, fiind urmat de alte protocoale de colaborare cu instituții ale statului, organizații guvernamentale și asociații profesionale din România.

2007 Schimbare denumire

Prin Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 nr. 122/01.06.2007, s-a aprobat schimbarea denumirii din Patronatul Societăților de Securitate în Patronatul Serviciilor de Securitate (P.S.S.)

2008 Comitetul Sectorial

Președintele PSS preia  conducerea Comitetului sectorial ,,Administrație și servicii publice” din cadrul C.N.F.P.A.,  calitate din care a supus aprobării, un număr de 12 standarde ocupaționale și calificări asociate, specifice domeniului securității private.

2009 Constituirea F.S.S.

La inițiativa conducerii PSS, urmărindu-se coagularea într-o voce unitară a asociațiilor din domeniul securității private, împreună cu A.R.T.S. și A.R.I.S. se constituie Federația Serviciilor de Securitate, asigurând președinția acestei noi organizații profesionale, ca prim mandat.

2016 Înființare Comitet Sectorial

În aprilie 2016, au început demersurile pentru înființarea Comitetului sectorial ,,Servicii de asistență, consultanță și suport”, în care să se regăsească și ocupațiile specifice domeniului securității private.

Citeste mai mult despre Istoria PSS

Intra in comunitatea   Linkedin Securitate in Romania

Intra in comunitatea  Facebook Securitate in Romania  

Securitate in Romania by VerifiES Security

Blogul nr 1 din industria de Securitate: Noutati si tendinte din industria de Securitate. Solutii de Securitate. Locuri de munca din industria de Securitate. Resurse utile. Topuri de Securitate.

sisteme de securitate verifies

VerifiES Security – Eficienta in Securitate: Servicii si Sisteme de Securitate si siguranta. la preturi corecte.

Ajutam companiile in selectia si implementarea celor mai Eficiente Solutii de Securitate.

Sisteme de securitate si siguranta: Proiectare sisteme Securitate si incendiu. Instalare sisteme de securitate si siguranta. Efractie. Control acces. CCTV. Detectie incendiu. Sonorizare si evacuare. Instalare si integrare sisteme de securitate retail. Instalare sisteme de securitate perimetrale.

Servicii de securitate: Audit servicii si solutii de securitate. Evaluare de risc la securitate fizica. Consultanta de securitate. Design si proiectare solutii de securitate. Mentenanta sisteme de securitate si siguranta.

Securitate in Romania

Blogul nr 1 din industria de Securitate - Fii primul care afla noutati si informatii din industria de Securitate