Proiectul Legii Prevenției:
Pe data de 1 februarie la Palatul Parlamentului a avut loc prezentarea proiectului Legii Prevenției.
Prezentarea a fost susținută de Ilan Laufer secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri. De asemenea a intervenit și Ionuț Mișa, Secretar de Stat în Ministerul de Finanțe.
Au participat reprezentanti ai principalelor confederații patronale și ai unor companii importante precum Rompetrol, CrisTim, Blue Air, Erbasu ș.a.
De asemenea a fost prezent Bogdan Hossu, CNS Cartel Alpha.
Deși au fost anunțați, președintele camerei deputaților, premierul și ministrul pentru mediul de afaceri nu au mai ajuns la dezbateri.
Conform celor prezentate, scopul legii prevenției este ca, în cazul anumitor contravenții, aplicarea unei sancțiuni să fie precedată și condiționată de un „plan de conformare” care ar urma să fie implementat într-un termen rezonabil de minim 7 zile lucratoare. Măsura se aplica o singură dată pentru fiecare faptă într-un interval de 3 ani.
Legea ar urma sa se aplice în relație cu autoritățile fiscale, relațiile de muncă (mai puțin munca la negru), dialog social, SSM, protecția consumatorului.
Nu vizează legislația securității private.
Reprezentanții mediului de afaceri au ridicat probleme referitoare la concurența neloială, atitudinea agresivă a organelor de control, incompetența unor agenți de control, lipsa de cooperare în clarificarea unor aspecte ce țin de interpretarea legilor, durata excesiv de lungă a controalelor fiscale. Pe de altă parte a fost adusă în discuție și posibilitatea ca legea prevenției să dilueze efectivitatea actului de control, iar în anumite sectoare această diluare ar putea conduce la accentuarea fenomenelor de concurență neloială, care este o problemă gravă în foarte multe sectoare economice.
S-a ridicat problema extinderii sferei de aplicare a legii prevenției și în cazul legislației privind situații de urgență și securitate. De asemenea s-a pus problema sancțiunilor aplicate de ANAF și Consiliul Concurenței care nu pot fi contestate decât în instanță când deja își produc efectele.
Totodată, din partea mediului de afaceri s-a ridicat și problema legii răspunderii magistraților care ar putea să-i determine pe judecători să nu își mai asume decizii împotriva statului în procesele cu mediul de afaceri pentru a nu fi trași la răspundere ulterior.
Proiectul Legii Preventiei ar trebui pus în dezbatere publică pe 15 februarie și ar urma sa fie adoptat pe 23 februarie. Este posibil ca termenul să se prelungească în principal pentru dezbaterea numeroaselor probleme ridicate din partea mediului de afaceri.
CNS Cartel Alpha se opune aplicării legii prevenției în domeniul legislației pe probleme de SSM.
Federația Serviciilor de Securitate a pus problema legislației de securitate și va insista pentru includerea acesteia sub incidenta legii prevenției.
CoESS Guarding Committee
La 2 februarie a.c. a avut loc la Bruxelles prima sedință din acest an a Comitetului de Lucru pentru Servicii de Paza a CoESS.
Întâlnirea a fost condusă de Aime Lyagre președintele Comitetului și s-a bucurat de prezenta d-nei Catherine Piana, Director General CoESS.
Au participant reprezentanți ai asociațiilor profesionale din Belgia, Germania, Olanda, România, Serbia, Spania și Turcia.
S-au discutat următoarele teme:
· Standardizare:
Catherine Piana a arătat că există o preocupare la nivelul CE pentru creșterea nivelului de standardizare în servicii și în acest context CEN (organismul european pt. standardizare) emite o strategie europeană pentru standardizare;
În ceea ce privește lucrările Comitetului Tehnic 439 (Servicii private de securitate), ultima ședință a avut loc în noiembrie 2016. În subcomitetul pentru securitatea infrastructurilor critice este în pregătire o noua listă de obiective care trebuie prezentată până în iunie 2017. În același timp este revăzut standardul pentru terminologia de securitate care urmează să fie actualizat. De asemenea urmează să fie consultate standardele privind securitatea în aviație, securitatea maritimă și portuară (codul ISPS). Nu în ultimul rând, sunt explorate căi pentru a îmbunătăți colaborarea și fluxul de informații între grupurile de lucru CEN și cele organizate în sistem ISO pe teme de securitate.
· Reglementare Legală Europeană în domeniul Dronelor:
Punctul de vedere CoESS a fost transmis către Directoratul European pentru Transport (DG Move) și către Agenția Europeană pentru Siguranța Aeronautică (EASA). De asemenea au avut loc intâlniri pe această temă cu între reprezentantul CoESS și Ofițerul CE pentru politici în domeniile siguranței aeronautice și dronelor, Koen de Voss (Belgia) și cu raportorul Parlamentului European pe problema dronelor euro-parlamentarul român Marie-Jean Marinescu (PNL);
· Colaborarea CoESS cu Comisia Europeană:
Directorul General CoESS a avut o primă întâlnire cu Julian King (Marea Britanie), noul Comisar European pentru Securitate. CoESS va avea un input permanent și sistematic în cadrul Grupului de Acțiune constituit la nivelul Directoratului pentru Securitate.
Directorul General CoESS a avut o întâlnire cu Pavel Telicka, Comisarul European pentru Aviație. În cadrul întâlnirii au fost prezentate pozițiile CoESS si ASSA-I (organizația internațională a furnizorilor de servicii de securitate în domeniul aeroportuar) privind Raportul Parlamentului referitor la Strategia Europeană în domeniul aeronautic;
· Dialog Social – Anticiparea Impactului Tehnologic în Serviciile de Securitate:
CoESS și Uni Europa vor derula în comun un program de cercetare care are ca obiectiv identificarea schimbărilor în privința condițiilor de lucru ale personalului de securitate în contextul tehnologizării accentuate a domeniului securității private și a noilor provocări economice, sociale și politice. Proiectul a primit finanțarea Comisiei Europene. Un alt proiect finanțat de CE este în derulare pe tema contracarării amenințărilor de securitate din mediul intern în domeniul siguranței aeronautice;
· Dialog Social – Platforma Europeană pentru Combaterea Muncii Nedeclarate (la negru):
Platforma a fost inițiată la sfârșitul anului 2016. Pe 2 decembrie 2016 a avut loc o primă reuniune de lucru. S-au stabilit calendarul acțiunilor în 2017 și 2018. De asemenea s-au dezbătut strategii de acțiune. De exemplu se consideră ca în combaterea muncii la negru este importantă deterența generată de sancțiune, dar pe de altă parte trebuie avută în vedere pregătirea, calificarea inspectorilor care trebuie să aplice corect legea. Legislația trebuie simplificată și autoritățile trebuie să facă eforturi pentru explicarea legilor și pentru facilitarea conformării. De asemenea transparența, dialogul cu mediul de afaceri, aplicarea proporțională a măsurilor de coerciție, trebuie avute permanent în vedere de organele de control. Nu în ultimul rând, trebuie să existe politici de stimularea și recompensarea conformării. Cooperarea între statele membre este necesară în cazul combaterii unor fenomene de muncă nedeclarată cu anvergură transfontalieră. CoESS va colecta date privind situația muncii nedeclarate în sectorul securității private din țările membre.
· Dialog Social – Campania Best Value:
A fost prezentată activitatea ARIS, respectiv ultimul seminar Best Value care a avut loc la București pe 11 Noiembrie 2016. ARIS a fost felicitată pentru organizare și pentru nivelul ridicat al evenimentului în special din punct de vedere al participării oficialităților. Pe de altă parte reprezentantul ARIS a reiterat faptul ca în continuare Consiliul Concurenței privește cu suspiciune campania Best Value. De asemenea s-a adus în discuțe lipsa de implicare a firmelor de securitate multinaționale prezente în România, G4S și Securitas în campania Best Value. În legatură cu aceste aspecte, președintele comitetului a cerut ARIS o informare oficială.
Securitate in Romania
Servicii pentru industria de securitate: Consultanta de securitate, Audit securitate, Selectie si audit furnizori de securitate, Solutii de securitate – optimizare buget de securitate, Business Intelligence, Business Counterintelligence, Securitatea informtiilor, Externalizare management servicii de securitate, Analize, statistici de securitate, Instrumente utile pentru industria de securitate, Consultanta marketing si vanzari, Training, Recrutare, Joburi securitate, Marketing online, Broker de Securitate.