Numărul personalului de securitate privată în creștere în România
Conform datelor statistice prezentate de I.G.P.R. pentru anul 2019 personalul de pază angajat din România număra 100.216 de persoane, în creștere față de anul precedent cu 1.500 de agenți.
Totodată pe parcursul anului trecut, 885 de agenți de pază au fost angrenați în misiuni comune cu poliția națională, pe linie de apărare și menținere a siguranței și ordinii publice.
Totodată și pe segmentul tehnologiei de securitate numărul persoanelor angajate este în creștere. În acest moment în firmele de tehnică de securitate activează 7.620 de specialiști în sisteme de securitate, înregistrându-se astfel pentru al doilea an consecutiv o creștere netă a personalului. Din totalul specialiștilor în securitate tehnică 4.055 sunt ingineri. Deci și în cazul cadrelor tehnice cu studii superioare am avut o creștere, confirmându-se trendul crescător pentru al patrulea an consecutiv.
Contribuția Securității Private la Protecția Patrimoniului și Menținerea Ordinii Publice mai mult decât SEMNIFICATIVĂ!
Anul trecut agenții de pază au intervenit într-un număr total de 20.989 de furturi, iar în 19.754 dintre acestea agenții au reușit să-i prindă și să-i aducă în fata organelor competente pe autorii acestora. Valoarea bunurilor recuperate a fost de 4.176.740 lei.
În Centrele de Monitorizare și Recepție a Alarmelor au fost înregistrate 4.688.970 de alarme din care au fost confirmate 1.926.934, fiind prinși autorii în 1.976 de tentative de sustrageri. Agenții de intervenție au reținut și predat 2.628 răufăcători. La nivel național există 80.545 de sisteme de alarmă înregistrate la Poliție.
De asemenea, angajații companiilor de securitate privată au sesizat poliției 5.461 de incidente de securitate, prin sistemul SNAU 112.
În concluzie, și în anul 2019, conform statisticilor, industria de securitate privată din România rămâne un factor important în protecția patrimoniului privat și public, aducându-și o contribuție mai mult decât semnificativă la menținerea ordinii și siguranței publice.
De asemenea este momentul să evidențiem și să apreciem la justa ei valoare contribuția extraordinară a agenților, tehnicienilor din sectorul securității private, care au fost și încă mai sunt în prima linie a luptei contra răspândirii infecției cu virusul COVID-19, alături de toți cei care îndeplinesc funcții esențiale, precum personalul medical și personalul de ordine publică, angajații din serviciile de curățenie și dezinfecție, vânzătorii din supermarket-uri, care au reușit să limiteze efectele pandemiei în România.
Felicitări și Multe Mulțumiri!
Federația Serviciilor de Securitate (FSS) este o organizație neguvernamentală, apolitică și nonprofit, care cuprinde asociații profesionale și patronale din domeniul securității private – Asociația Română pentru Tehnica de Securitate (ARTS), Asociația Română pentru Industria de Securitate (ARIS) și Patronatul Serviciilor de Securitate (PSS). Aceste asociații reprezintă atât domeniul tehnologiilor de securitate cât și pe cel al securității fizice și le sunt afiliate 254 de societăți de specialitate în care activează aproximativ 34.000 de angajați. Federația Serviciilor de Securitate promovează și protejează interesele membrilor săi, asigurându-le reprezentarea în discuțiile cu autoritățile publice, alte asociații, diferite instituții, organisme naționale și internaționale. FSS este membră a Confederației Patronale din Industrie, Agricultură, Construcții și Servicii din Romania (COMPIROM) și organizează anual, în luna Noiembrie, Ziua Securității Private și Gala Premiilor OSPA, evenimente de bilanț și referință pentru piața de securitate din România.
Federația Serviciilor de Securitate
Securitate in Romania by VerifiES Security
Blogul nr 1 din industria de Securitate: Articole, noutati si tendinte din industria de Securitate, Solutii de Securitate, Locuri de munca din industria de Securitate, Resurse utile, topuri de Securitate, legislatie de Securitate, Club de Securitate, Promovare online pentru firme de securitate
VerifiES Security: Servicii pentru industria de securitate
VerifiES Efficiency– Eficienta in Securitate: Proiectare si Receptie sisteme de Securitate, Selectie, Evaluare si Audit furnizori de Securitate, Consultanta de securitate, Audit securitate, Solutii de securitate – optimizare buget de securitate, Externalizare management servicii de securitate, Analize, statistici de securitate, Instrumente utile pentru industria de securitate,
VerifiES Employees – Angajati in Securitate: Servicii de recrutare si training pentru industria de Securitate
VerifiES Evolution – Evolutie in Securitate: Servicii de consultanta in Securitate: dezvoltare companii de securitate, strategie, management, marketing, vanzari, consultanta financiara.