Asociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică din România (ANERSFR)

ANERSFR Comunicat de presa

ANERSFR – VOCEA EVALUATORILOR DE RISC

Înființată în anul 2013, Asociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică din România (ANERSFR)  este unica asociație de profil, organizația care a pus bazele Codului Etic al profesiei și a devenit vocea reprezentativă a evaluatorilor de risc la securitate fizică.

Membrii ANERSF se bucură de 15 BENEFICII, printre care recunoaștere, asistență, pregătire, consultanță și excelentă relaționare.

Asociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică din România (ANERSFR) are scopul principal de a promova şi proteja interesele specifice persoanelor juridice care au ca obiect de activitate evaluarea riscurilor la securitatea fizică.

Între celelalte scopuri funcționale ale ANERSFR, amintim:

  1. Crearea și menținerea unui cadru de cooperare între părțile interesate în promovarea și maturizarea activității de management al riscurilor de securitate și, subsecvent, a activității de consultanță în domeniul securității.
  2. Promovarea și susținerea intereselor membrilor săi, inclusiv reprezentarea lor în raport cu autoritățile și alte părți interesate în domeniile menționate la pct. 1.
  3. Creșterea calității în domeniul managementului riscurilor de securitate și al consultanței de securitate prin:
  • promovarea si susținerea unor propuneri de imbunătățire a legislației în domeniu;
  • elaborarea de principii și standarde profesionale în domeniu;
  • cresterea calității în formarea profesională de profil, stimularea formelor de menținere a unui nivel de pregatire ridicat pentru profesioniștii din domeniu;
  • colaborarea cu instituții private și publice pentru identificarea și combaterea non-calității și a concurenței neloiale în domeniile menționate;
  • promovarea normelor europene în rândul beneficiarilor serviciilor de securitate.
  • Cooperarea cu asociații si organizații similare din Uniunea Europeană și internaționale, participarea la organisme și asociatii interne și internaționale de profil, în vederea obținerii de date și informații necesare promovării domeniilor menționate la pct. 1, a realizării de schimburi de experiență cu privire la practica în aceste domenii.

Pentru realizarea scopurilor enunțate, Asociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică din România (ANERSFR) se constituie ca organism de reprezentare pentru membrii săi in relațiile cu autoritățile, instituțiile publice și alte persoane fizice sau juridice de drept public sau de drept privat.

Statutul ANERSFR poate fi consultat aici.

ANERSFR a fost înființată încă din anul 2013. Pentru îndeplinirea mai eficientă a scopurilor pentru care a fost înființată, asociația a trecut în 2015 printr-un proces de reorganizare.

Conform Statutului ANERSFR, membri ai Asociației Naționale a Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică din România pot fi:

Membri cu drepturi depline – persoane juridice cât si persoane fizice autorizate (PFA, SRL, SA) care au ca obiect de activitate evaluarea riscurilor la securitatea fizică prin una din activitățile Cod CAEN 7490, 7022, 7112 și care au angajat cel puțin un evaluator de risc la securitatea fizica înscris in RNERSF.

Poate deveni membru cu drepturi depline, pe baza unei adeziuni scrise, orice persoană fizică autorizată sau juridică care desfășoară activități în domeniul evaluării riscurilor, care aderă la Statutul și Codul Etic al asociației, și care achită taxa de înscriere.

Calitatea de membru se dobândește prin aprobarea adeziunii de către Consiliul Director. Persoanele juridice membre ale Asociației vor fi reprezentate în cadrul Adunării Generale sau Consiliului Director de un reprezentant – persoană fizică – împuternicită pe bază de delegație specială semnată si parafată conform structurii organizatorice a asociației sau fundației membre.

Membri simpatizanți – persoanele juridice consumatoare ale serviciilor de securitate sau persoane fizice care desfășoară activități în domenii conexe serviciilor de securitate.

Membri de onoare – personalități de prestigiu din țară și din străinătate, care, prin activitatea lor, contribuie la promovarea și dezvoltarea scopului și obiectivelor Asociației sau care susțin material activitățile acesteia.

Codul Etic al Asociației Naționale a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică din România vizează impunerea unor reguli de comportament profesional tuturor societăților sau persoanelor fizice membre, precum și personalului cu responsabilități în domeniu din compunerea acestora.

Potrivit acestuia, membrii ANERSFR se angajează să îşi desfăşoare activităţile operaţionale în concordanţă cu principiile morale general acceptate, să-şi conducă afacerile cu onestitate şi cu respectarea legilor, a drepturilor si libertăților cetăţenesti, a unei concurenţe loiale, protejând consumatorul în acord cu reglementările şi standardele în vigoare, cu transparenţă şi bună credinţă.

Codul Etic al ANERSFR poate fi consultat aici.

Conform Statutului Asociației Naționale a Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică din România, organele Asociației sunt: Adunarea Generală, Consiliul DirectorComisia de Cenzori.

Organul de conducere al Asociatiei este Adunarea Generală, care este alcătuită din totalitatea membrilor Asociației.

Adunarea Generală se întrunește anual în sesiune ordinară și ori de cate ori este necesar în sesiuni extraordinare la convocarea Consiliului Director sau a cel puțin jumătate plus unul din membrii săi.

Consiliul Director este ales de către Adunarea Generală și se compune din Președinte, doi Vicepreședinți, patru membri și doi membri supleanți.

Mandatul Consiliul Director este de 2 ani.

Despre actuala echipă de conducere a ANERSFR, găsiți toate informațiile aici.

Comisia de cenzori este alcătuită din membri numiți în funcție de către Adunarea Generală, pentru o perioadă de 2 ani.

Analiza de risc la securitatea fizică reprezintă cerința legală prevăzută de HG nr.301/2012, iar modul de realizare a acesteia este reglementat prin Instrucțiuni nr.9/2013 ale ministrului Afacerilor Interne.

În acelaşi timp, analiza riscurilor la securitatea fizică constituie cea mai bună modalitate prin care un conducător de organizaţie identifică, evaluează şi controlează riscurile de securitate, inclusiv sub aspectul evitării cheltuielilor nejustificate în acest domeniu.

Analiza riscurilor la securitatea fizică poate şi se recomandă să reprezinte aplicarea practică a procesului de management al riscurilor organizaţiei, în domeniul securităţii.

Evaluatorii de risc la securitatea fizică sunt, conform cerinţelor exprimate în Instrucţiunile nr.9/2013, specialişti cu experienţă în domeniul planificării, organizării şi întreţinerii sistemelor de securitate şi care au competenţe în domeniul evaluării riscurilor de securitate.

Evaluatorii de risc autorizaţi de IGPR sunt înscrişi în RNERSF care poate fi consultat on-line la adresa:

https://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-centrale/directia-de-ordine-publica/serviciul-sisteme-de-securitate-private/registre-nationale

Securitate in Romania

Blogul nr 1 din industria de Securitate - Fii primul care afla noutati si informatii din industria de Securitate

2024-03-28T18:30:36+02:00

Distribuie pe platforma preferată

VerifiES – Securitate In Romania

Go to Top