Federația Serviciilor de Securitate și Federația Protector a Sindicatelor din Industria Securității Private privesc cu preocupare apropierea datei de intrare în vigoare a OMAI 96/2016 privind criteriile de perfomanță pentru organizarea serviciilor private pentru situații de urgență.

În opinia noastră, această nouă reglementare conține prevederi contradictorii, neclare și greu de aplicat astfel încât nu numai că actul normativ nu își poate atinge obiectivul declarat de a crește capacitatea de intervenție în cazul situațiilor de urgență și respectiv de a crește nivelul de siguranță publică ba chiar ar putea avea un efect contrar.

Mai mult decât atât, actul normativ în cauză, așa cum este structurat va impacata negativ din punct de vedere social-economic și fără o justificare temeinică atât beneficiarii serviciilor pentru situații de urgență, societățile prestatoare, dar și pe angajații din acest sector.

De exemplu, referitor la angajații din acest sector, anumite prevederi ale OMAI 96/2016 pot fi interpretate ca o îngrădire a drepturilor referitoare la muncă, așa cum sunt ele consfințite chiar prin Constituție și legi organice în vigoare putând să genereze prejudicii salariale pentru angajați și desființări de locuri de muncă.

În ceea ce îi privește pe agenții economici, care trebuie să-și asigure într-o formă sau alta servicii pentru situații de urgență, conformarea la aceste prevederi legale este de natură să-i afecteze masiv din punct de vedere economic, fiindu-le impuse prin lege investiții și costuri de operare adiționale supra-dimensionate și fără ca acestea să fie necesare în mod obiectiv. Astfel, aceste prevederi sunt în contradicție flagrantă cu încă unul din obiectivele declarate al actului normativ în cauză, respectiv acela de a reduce a costurile administrative ale operatorilor economici.

Nu în ultimul rând, societățile prestatoare sunt supuse unui tratament discriminatoriu, respectiv prin formulări directe sau indirecte sunt excluse de pe piața unor categorii de servicii și le sunt impuse condiții de operare dezavantajoase în comparație cu alte forme de organizare sau furnizare de astfel de servicii ceea ce este în contradicție flagrantă cu principiile liberei concurențe, care stau la baza economiei de piață.

Trebuie subliniat că acest act normativ a fost promovat fără realizarea studiului de impact obligatoriu din punct de vedere al legislației privind tehnica legislativă și fără o consultare adecvată a mediului de afaceri și organizațiilor sindicale.

Deși în repetate rânduri au fost transmise sub formă de petiții, propuneri de modificare și amânare a termenului de intrare în vigoare pentru o mai bună pregătire a implementării prevederilor în cauză, acestea au fost fie ignorate, fie s-au dat răspunsuri de complezență.

Considerăm că aceasta este o atitudine neconstructivă și păguboasă pentru toate părțile implicate, iar autoritățile trebuie să dovedească deschidere și înțelegere față de mediul economic privat și organizațiile sindicale ale angajaților din acest sector astfel ca împreună să putem aduce îmbunătățiri reale a legislației din acest domeniu de mare importanță economică și socială și nu doar schimbări legislative de formă, care nu sunt în beneficiul societății în sensul larg și nici măcar nu își pot atinge obiectivele declarate.

FSS – FPS

 


Securitate in Romania: Stiri, Tendinte, Joburi, Resurse, Legislatie, Top 50 firme, Calculator buget, Club Securitate.

VerifiES Servicii pentru Industria de Securitate: Consultanta de securitate, Audit securitate, Selectie si audit furnizori de securitate, Solutii de securitate – optimizare buget de securitate, Externalizare management servicii de securitate, Analize statistici de securitate, Consultanta marketing si vanzari, Training, Recrutare,  Marketing

Securitate in Romania

Blogul nr 1 din industria de Securitate - Fii primul care afla noutati si informatii din industria de Securitate